Vedeta rock Ozzy Osbourne a anunţat că va susţine o serie de concerte în Marea Britanie şi Irlanda în cadrul ultimului său turneu mondial, relatează luni Press Association, scrie Agerpres.
A doua serie de concerte susţinute în Europa în cadrul turneului ''No More Tours 2'' de fostul solist al formaţiei Black Sabbath, în vârstă de 69 de ani, va fi deschisă cu un concert în Dublin, la 30 ianuarie 2019.
Show-ul din Dublin va fi urmat de şase concerte în Marea Britanie, dintre care primul va avea loc pe Motorpoint Arena din Nottingham, la 1 februarie. Ozzy Osbourne va cânta apoi în Manchester, Newcastle, Glasgow şi acasă în Birmingham, seria de concerte fiind încheiată cu un spectacol pe O2 Arena din Londra, la 11 februarie.
''Am fost extrem de binecuvântat cu două cariere muzicale de succes'', a declarat Osbourne.
''Aştept cu nerăbdare acest turneu final care va fi o sărbătoare imensă pentru fanii mei şi pentru oricine s-a bucurat de muzica mea în ultimele cinci decenii'', a adăugat rockerul.
Osbourne va fi însoţit în turneu de formaţia britanică de heavy metal Judas Priest.
Trupa lui Osbourne este alcătuită din chitaristul Zakk Wylde cu care artistul are o lungă colaborare, basistul Blasko, toboşarul Tommy Cluefetos şi clăparul Adam Wakeman.
Acest turneu va fi ultimul din cariera lui Osbourne, însă artistul a anunţat că va mai urca pe scenă în cadrul unor evenimente live.
Biletele pentru concertele din Marea Britanie şi Irlanda vor fi disponibile începând de vineri, 7 septembrie, precizează Press Association.
Muzicianul, supranumit ''Prinţul întunericului'', s-a numărat printre fondatorii Black Sabbath, în 1969, alături de chitaristul Tony Iommi, basistul Geezer Butler şi toboşarul Bill Ward. El a părăsit trupa în 1978.
Grupul este recunoscut pentru inventarea şi popularizarea genului muzical heavy metal.
Osbourne s-a reunit cu Iommi şi Butler pentru realizarea albumului ''13'', lansat în 2013.
La 4 februarie 2017 trio-ul a coborât cortina peste istoria carierei acestui grup cu un concert de rămas-bun susţinut în Birmingham.
Osbourne a lansat unsprezece discuri solo, primul din serie fiind ''Blizzard Of Ozz'', lansat în 1980, album conţinând celebrele piese ''Crazy Train'' şi ''Mr Crowley''.
Discurile înregistrate de Osbourne împreună cu Black Sabbath şi de-a lungul carierei solo s-au vândut în peste 100 de milioane de copii la nivel mondial.
Ozzy Osbourne își ia rămas -bun de la fani - Concerte în cadrul unui turneu mondial
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

22
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
22

31
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
31

2.700
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
2.700

5.240
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
5.240

1.825
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
1.825

54
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
54

4.618
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.618

4.696
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.696

7.150
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.150

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

7.269
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
7.269

2.636
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.636

27
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
27
















Comentează