Sute de rebeli sirieni, susţinuţi de armata turcă cu tancuri şi avioane, au cucerit miercuri localitatea Jarablos, iar jihadiştii grupării Statul Islamic (SI) s-au retras din acest oraş situat la frontiera dintre Siria şi Turcia, a declarat pentru AFP un comandant al unei grupări rebele siriene, informaţie confirmată ulterior şi de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Un reprezentant al altei grupări rebele siriene a declarat că jihadiştii s-au retras în direcţia oraşului Al-Bab, la sud-vest de Jarablos.
Rapiditatea cuceririi acestei localităţi a uimit experţii, în condiţiile în care capturarea de către kurzi a localităţilor controlate de SI în nordul Siriei, precum Kobané sau Manbej, a necesitat lupte îndelungate.
Armata turcă, susţinută de forţe ale coaliţiei antijihadiste internaţionale, a lansat în zorii zilei de miercuri o ofensivă fulger la Jarablos. Sprijinul aerian oferit de SUA în această acţiune a fost confirmat de mai mulţi responsabili de la Washington, care s-au exprimat sub protecţia anonimatului.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, citat de agenţia EFE, a declarat că 'SUA dispun de unele resurse (militare) ce pot fi valoroase într-o asemenea operaţiune'.
'Faptul că Turcia a făcut acest pas este un progres important', a subliniat Earnest despre operaţiunea militară turcă împotriva jihadiştilor în Siria. 'SUA au solicitat de mult timp turcilor să treacă la acţiuni decisive pentru a închide frontiera dintre Turcia şi Siria, mai ales această porţiune a frontierei' din zona oraşului Jarablos, a adăugat oficialul american.
Dar potrivit unui responsabil turc, pentru Turcia operaţiunea de la Jarablos este motivată de dorinţa de a împiedica preluarea controlului asupra acestei localităţi de către miliţiile kurde şi de a 'deschide un coridor pentru rebelii moderaţi' sirieni. AGERPRES
Oraşul sirian Jarablos a fost eliberat, anunţă preşedintele Erdogan
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.415
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
1.415

978
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
978

47
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
47

59
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
59

2.852
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.852

2.257
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.257

2.688
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.688

2.742
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.742

6.500
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.500

3.022
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.022

85
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
85

3.628
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.628

2.867
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.867
















Comentează