Deutsche Telekom, Vodafone, Orange, Telefonica şi alţi 12 operatori europeni de telecomunicaţii au cerut ca giganţii din domeniul tehnologiei (Big Tech), cum ar fi Google, Meta şi Netflix, să suporte unele costuri ale reţelei de telecomunicaţii a Europei, menţionând criza energiei şi obiectivele climatice ale UE, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Solicitarea vine în contextul în care Comisia Europeană se pregăteşte să solicite opiniile ambelor părţi înainte de a face o propunere legislativă care ar putea forţa companiile din domeniul tehnologiei să ajute la plata implementării 5G şi a cablurilor din fibră optică în cele 27 de state membre ale blocului comunitar.
Sectorul telecomunicaţiilor, care anual investeşte aproximativ 50 miliarde de euro în infrastructură, are nevoie de mai multă finanţare şi cât mai repede, au precizat într-un comunicat directorii firmelor.
Aceştia susţin: "Costurile cu planificarea şi lucrările de construcţie sunt în creştere. Preţurile pentru cablurile din fibră optică, de exemplu, aproape s-au dublat în primul semestru din 2022. De asemenea, creşterea preţului energiei şi al altor produse afectează conectivitatea în sectorul telecomunicaţiilor".
"Trebuie acţionat rapid: Europa a ratat multe oportunităţi oferite de internet, acum trebuie să ne dezvoltăm rapid pentru perioada metavers. Pentru ca asta să se întâmple, credem că cei mai mari generatori de trafic trebuie să aibă o contribuţie echitabilă la costurile semnificative pe care ei le impun în prezent reţelelor europene", avertizează şefii operatorilor europeni de telecomunicaţii.
Alţi semnatari sunt: Bouygues Telecom, KPN, BT Group, TIM Group, Telia Company, Fastweb şi Altice Portugal.
Operatorii europeni de telecomunicaţii susţin că giganţii americani din domeniul tehnologiei, cum ar fi Google, Meta şi Netflix, sunt responsabili pentru mai mult de 50% din tot traficul de internet şi ar trebui să suporte o parte din cost modernizării infrastructurii.
Big Tech au respins solicitările, spunând că investesc deja în echipamente şi tehnologii menite să furnizeze mai eficient conţinut.
Şi Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală, avertiza recent că giganţii din domeniul tehnologiei ar putea fi nevoiţi să suporte unele costuri ale reţelei de telecomunicaţii a Europei.
"Cred că există o problemă şi trebuie să o luăm în considerare, gândindu-ne la toate aspectele, iar aceasta este problema contribuţiei echitabile la reţelele de telecomunicaţii. Deoarece vedem că există jucători care generează un trafic ridicat, care apoi le înlesneşte afacerea, dar care de fapt nu contribuie la înlesnirea acelui trafic. Ei nu contribuie la sporirea investiţiilor pentru lansarea conectivităţii", a declarat oficialul.
"Şi suntem în procesul de evaluare pentru a înţelege pe deplin situaţia", a explicat Vestager, adăugând că analizează cum a evoluat în timp traficul de date, în special în timpul pandemiei.
Potrivit unui studiu publicat la începutul acestui an de Asociaţia Europeană a Operatorilor de Reţele de Telecomunicaţii (ETNO), o contribuţie anuală de 20 de miliarde de euro la costurile cu reţelele din partea giganţilor de tehnologie ar da un impuls de 72 de miliarde de euro economiei Uniunii Europene.
Cu toate acestea, activiştii pentru drepturile digitale au avertizat că obligarea giganţilor din tehnologie să plătească pentru modernizarea reţelelor ar putea pune în pericol regulile privind neutralitatea internetului, reguli care ar putea fi diluate dacă se va ajunge la un acord cu giganţii din online pentru a contribui la finanţarea reţelelor de telecomunicaţii.
Operatorii de telefonie din UE cer împărţirea costurilor cu reţelele de telecomunicaţii
Explorează subiectul
Articole Similare

112
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Am constatat cu tristețe și îngrijorare că procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană a fost încetinit. Este esențial că ambele părți să păstreze deschisă ușa dialogului
112

2.928
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
2.928

2.281
VIDEO Anchetă: cum microelectronicele pentru rachetele care ucid ucrainenii ajunge în Rusia din Europa
2.281

2.009
VIDEO Steagul UE, în prim-plan la parada Indiei - ce urmează după acest gest simbolic. Ursula von der Leyen: 'Va culmina mâine'
2.009

127
VIDEO Franța: Trebuie să existe reciprocitate în acordul UE-Mercosur. România este partener strategic absolut esențial pentru Franța pe tema Mercosur
127

64
Paradă de Ziua Republicii în India: Uniunea Europeană și New Delhi pregătesc un 'acord al tuturor acordurilor'
64

156
Firea anunță fonduri masive pentru România după discuțiile cu Roxana Mînzatu: miliarde de euro pentru locuințe accesibile și Erasmus+
156

4.875
Dragoș Damian: „Geniile din analiza politică, economică și militară de la noi au ratat să comenteze cel mai important eveniment al începutului de an”
4.875

1.853
India reduce cu 40% taxele vamale pentru statele UE: Detalii despre negocierile purtate de Ursula von der Leyen
1.853

3.344
UE și India se pregătesc pentru 'mama tuturor acordurilor': ce avantaje vor avea cele două părți
3.344

4.549
Traian Băsescu avertizează: Fără Statele Unite ale Europei, cetățenii UE nu vor mai fi protejați. Urmează decizii dure pentru securitatea Europei
4.549

15.490
România se va topi la propriu. Ce fenomene meteo extreme ne vor lovi în următoarea perioadă
15.490

36.568
Schimbare radicală decisă la Bruxelles: internetul pe clasic va fi oprit. Cei care nu se vor adapta noilor tehnologii riscă să rămână offline
36.568

















Comentează