Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) are o nouă identitate vizuală, pentru a celebra 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei de cultură, a anunţat, miercuri, managerul Andrei Fermeşanu, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, noua siglă a fost întocmită de un specialist în heraldică.
"Este o formă de reverenţă faţă de trecutul cultural al Iaşiului. Considerăm că siglele anterioare poate nu redau întru totul semnele distinctive instituţiei noastre. De cele mai multe ori era utilizat un desen în creion care reprezintă strict arhitectura Teatrului Naţional. Considerăm că această nouă siglă, prin toate elementele vizuale, alcătuite de un important reprezentant al heraldicii internaţionale, (...) răspunde unor nevoi de eleganţă, dar şi de rigoare istorică şi culturală", a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, Andrei Fermeşanu.
Potrivit acestuia, compoziţia are în centru o figură inspirată din mitologie şi este asociată cu ideea de artist.
"În centru este figura lui Orfeu, ca reprezentant al artistului, chiar dacă prima semnificaţie este una mitologică, de muzician şi poet. Lângă el este un scut în formă de litera "O", sigla Iaşiului din perioada interbelică, cea cu delfinii. La stânga şi la dreapta sunt două muze, pe care le vedem şi în stal, pe frontispiciul de la intrarea în sală. Deasupra avem un mantou al logiei regale, iar deasupra de tot avem simbolul lebedei, care reprezintă pasiunea, inspiraţia artistică, longevitatea, nobleţea, curăţenia şi spiritualitatea. Dedesubt este o cruce, pentru că în 2019 Opera a fost decorată cu Meritul Cultural în grad de ofiţer", a explicat Andrei Fermeşanu.





























Comentează