Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii din afara cartelului (Alianţa OPEC+) vor fi de acord să extindă reducerea producţiei lor de ţiţei, în cadrul discuţiilor de săptămâna aceasta, dacă SUA şi alte state se alătură cu scăderi ale producţiei, pentru a sprijini preţurile, afectate de reducerea cererii pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, notează Agerpres.
Cererea globală de petrol a scăzut cu 30%, sau aproximativ 30 milioane de barili pe zi (bpd), deoarece măsurile adoptate pentru limitarea extinderii epidemiei au redus cererea pentru combustibili. În plus, Arabia Saudită şi Rusia au intensificat bătălia pentru cota de piaţă şi niciuna nu dă semne că ar renunţa la conflict, chiar dacă restricţiile globale au afectat semnificativ cererea.
Joi, oficialii OPEC şi aliaţii din afara cartelului vor analiza situaţia în cadrul unei videoconferinţe, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat săptămâna trecută că a determinat Arabia Saudită şi Rusia să încheie un acord privind reducerea producţiei cu 10 - 15 milioane de barili pe zi, sau aproximativ 10% - 15% din furnizările lor globale. Încă nu se cunosc oficial prevederile acordului.
Marţi, o sursă OPEC a declarat pentru Reuters că mărimea cantităţii de ţiţei ce ar urma să fie redusă depinde de volumele pe care alţi producători, cum ar fi SUA, Canada şi Brazilia, sunt dispuşi să le scadă.
"Fără SUA, nu avem niciun acord", susţin sursele.
Oficialii americani nu s-au angajat la niciun fel de reduceri ale producţiei, în timp ce Trump a declarat că producţia SUA de ţiţei a scăzut deja.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iunie a scăzut luni cu 1,06 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 33,05 dolari. Este la aproape jumătate faţă de nivelul de la finalul lui 2019.
Şi alţi producători din afara Alianţei OPEC+, cum ar fi Canada şi Norvegia, şi-au exprimat disponibilitatea de a-şi reduce producţia.
La reuniunea din 6 martie, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii din afara cartelului (Alianţa OPEC+) nu au reuşit să ajungă la un acord privind reducerea producţiei, pentru a compensa efectele economice ale epidemiei.
OPEC a propus o reducere a producţiei de ţiţei cu încă 1,5 milioane de barili pe zi (bpd), în trimestrul doi din 2020. Cele 14 state membre ale OPEC şi cele zece ţări din Alianţa OPEC+ nu au reuşit să ajungă la un acord privind reduceri suplimentare şi nici cu privire la prelungirea precedentei reduceri a producţiei de ţiţei cu 2,1 milioane de barili pe zi, decisă în decembrie.
Arabia Saudită a făcut presiuni pentru noi reduceri, însă nu a reuşit să obţină sprijinul Rusiei. Ulterior, Arabia Saudită, cel mai mare producător de ţiţei din lume, a decis să scadă preţurile pentru exporturile sale de ţiţei.
"Prognozele pentru piaţa petrolului sunt chiar mai sumbre decât în luna noiembrie 2014, când a început ultimul război al preţurilor, având în vedere că vine pe fondul unei scăderi semnificative a cererii de petrol din cauza coronavirusului", susţin analiştii de la Goldman Sachs.
Atât Goldman Sachs, cât şi alte mari bănci, precum Morgan Stanley, şi-au revizuit prognozele privind creşterea cererii de petrol, Morgan Stanley estimând că cererea de petrol a Chinei va stagna în 2020. De asemenea, Goldman Sachs se aşteaptă la o contracţie de 150.000 de barili pe zi a cererii mondiale de petrol.
În primul trimestru din 2019, s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al preţului ţiţeiului din ultimii 18 ani, după ce măsurile adoptate pentru stoparea răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au redus cererea de ţiţei pe plan global, iar Arabia Saudită şi Rusia au intensificat bătălia pentru cota de piaţă.
OPEC+ ar putea reduce producţia de ţiţei dacă se alătură şi alte state
Articole Similare

222
SUA fac pași de neînțeles. Șeful Armatei americane a fost retras din negocierile de pace pentru Ucraina
222

24
SUA sunt profund îngrijorate de reluarea luptelor în R.D. Congo şi vor acţiona (Mike Waltz)
24

21
Premierul Belgiei și Keir Starmer, discuții privind activele rusești înghețate
21

2.297
Dezvăluiri explozive: Întâlnirile secrete dintre liderii FBI și negociatorul Ucrainei provoacă îngrijorare în rândul oficialilor occidentali
2.297

27
Fâșia Gaza: Cel puţin 13 persoane au murit în urma ploilor torenţiale
27

4.044
Vladimir Putin are un nou dușman. Loviturile acestuia zguduie atât infrastructura, cât și moralul armatei ruse
4.044

1.305
Minori recrutați pentru asasinate: Europol vine cu ultimele date despre mega-operațiunea care a dus la reținerea a zeci de suspecți
1.305

51
Ambasadoarea Ucrainei la NATO: Garanţiile de securitate 'reale' sunt o 'condiţie prealabilă' pentru orice acord de pace
51

49
Șefa guvernului lituanian: Trupele americane vor mai rămâne în Lituania pentru încă un an și jumătate
49

149
Forțele ucrainene anunță că au încercuit trupele ruse din Kupiansk
149

2.902
FOTO/ Video Au apărut noi fotografii cu Trump alături de de femei din anturajul lui Epstein
2.902

65
Români specializați în prădarea vârstnicilor, capturați la Spitalul Gemelli din Roma
65

1.613
Iranul a arestat în mod violent o laureată a Premiului Nobel pentru Pace: A fost ridicată în toiul unei ceremonii de doliu
1.613





















Comentează