Situaţia umanitară din Ucraina, după aproape patru luni de invazie rusă, este ''extrem de alarmantă'', a semnalat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite, în timp ce luptele dintre armata ucraineană şi cea rusă continuă să facă ravagii în estul ţării, relatează AFP, potrivit Agerpres.
''Situaţia umanitară pe întreg teritoriul Ucrainei, în special în estul Donbas, este extrem de alarmantă şi continuă să se deterioreze rapid'', afirmă Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (Ocha), într-un comunicat.
Potrivit Ocha, situaţia este "deosebit de îngrijorătoare" în Severodoneţk şi în jurul acestuia, ultimul punct de rezistenţă ucraineană din regiunea Lugansk, care se află aproape în întregime sub control rusesc.
Accesul la apă potabilă, la alimente şi la electricitate este ''redus'', a precizat Ocha, în principal din cauza luptelor care continuă să se intensifice şi care afectează grav populaţia civilă.
Ocha deplânge faptul că "cele două părţi beligeranţi, în acest stadiu, nu au ajuns încă la un acord pentru a facilita evacuarea civililor sau pentru a permite accesul ajutorului umanitar" în Severodoneţk şi în oraşul vecin Lisiciansk, care se află de mai multe zile sub bombardamente constante.
''În întreaga ţară, zonele rezidenţiale şi infrastructura civilă continuă să fie afectate, ceea ce duce la uciderea şi rănirea mai multor civili", a precizat agenţia ONU.
În pofida ''dificultăţilor enorme de acces'', ONU şi partenerii săi umanitari ''au ajuns la peste 8,8 milioane de persoane pe teritoriul Ucrainei de la începutul războiului'', a precizat organizaţia.
Potrivit ONU, 4.452 de civili au fost ucişi şi 5.531 au fost răniţi de la începutul invaziei ruseşti, la 24 februarie, conform ultimului bilanţ furnizat la 15 iunie. ONU subliniază în mod regulat că "cifra este probabil mult mai mare".
ONU trage un semnal de alamă: Sitația umanitară din Donbas este alarmantă și se deteriorează rapid. Mii de civili au fost uciși
București
9°C
Articole Similare

23
Incident rutier grav în Anglia: mai mulți pietoni au fost loviți de un autoturism în zona centrală a orașului Derby
23

358
Alertă maximă în Kuweit: armata doboară drone și rachete, după ce aeroportul internațional a fost luat la țintă
358

24
Compania Boeing afirmă că sancţiunile împotriva Iranului nu îi vor afecta producţia
24

682
SUA pun la cale atacul final: Pentagonul face pregătiri pentru săptămâni întregi de operațiuni terestre în Iran
682

242
De ce bărbații pot câștiga alegerile fiind încruntați, în timp ce femeile trebuie să 'pozeze' fericite
242

1.637
Val de proteste în SUA: orașe întregi se ridică împotriva administrației Trump
1.637

46
Italia introduce un cadru legal care permite angajaților să beneficieze de concediu plătit pentru a îngriji animale de companie bolnave
46

1.241
Donald Trump vrea să pună stăpânire pe 'autostrada petrolului' mondial: propune ca strâmtoarea Ormuz să-i poarte numele
1.241

71
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat un motor cu combustibil solid și un nou tanc
71

728
Dezvăluiri din 'era șarlatanilor': înainte să ajungă pe cartofi prăjiți și burgeri, ketchupul s-a vândut în farmacii ca și medicament
728

38
Streamerul american Clavicula a fost arestat în Florida pentru agresiune
38

1.891
Sondajul care arată ce șanse au JD Vance și Marco Rubio la alegerile prezidențiale din 2028 din SUA
1.891

741
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au atacat Ucraina cu aproape 300 de drone. Sunt numeroase victime, dar și pagube materiale
741
















Comentează