Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut încă o dată miercuri ca persoanele imunizate împotriva COVID-19 să nu primească cea de-a treia doză de vaccin, astfel încât flacoanele să fie trimise către ţările sărace care au reuşit să imunizeze doar o mică parte a populaţiilor lor, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"În acest moment, nu vrem să vedem o utilizarea la scară largă a dozelor de rapel pentru persoanele sănătoase care sunt complet vaccinate", a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă.
"Nu voi rămâne tăcut când companiile şi ţările care controlează aprovizionarea globală cu vaccinuri consideră că populaţia săracă a lumii ar trebui să se mulţumească cu resturile", a declarat el, iritat.
La începutul lunii august, directorul OMS a dorit să decreteze un moratoriu asupra dozelor de rapel până la sfârşitul lunii septembrie, însă mai multe ţări bogate s-au opus public şi au lansat campania administrării celei de-a treia doze de vaccin.
Miercuri, Tedros Adhanom Ghebreyesus a cerut totuşi "o prelungire a moratoriului cel puţin până la sfârşitul anului 2021 pentru a permite fiecărei ţări să vaccineze cel puţin 40% din populaţia sa".
Organizaţia Mondială a Sănătăţii denunţă în mod constant dificultăţile accesului la vaccinuri în ţările sărace.
"Obiectivele globale ale OMS rămân în continuare de a ajuta fiecare ţară să imunizeze cel puţin 10% din populaţia sa până la sfârşitul lunii, cel puţin 40% până la sfârşitul anului şi 70% din populaţia globală până la jumătatea anului viitor", a explicat Dr. Tedros.
El a precizat că a participat la ultima reuniune a miniştrilor Sănătăţii din G20 pe 5 şi 6 septembrie la Roma: "M-au asigurat că vor face tot posibilul pentru a aduce vaccinurile necesare pentru a atinge obiectivul de 40% până la sfârşitul acestui an", a mai spus el.
OMS le cere oamenilor să nu se vaccineze și cu a treia doză
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
0

343
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
343

15
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
15

32
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
32

4.002
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
4.002

15
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
15

1.544
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.544

2.273
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
2.273

5.724
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
5.724

144
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
144

3.126
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.126

5.758
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.758

3.786
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.786

















Comentează