China a câştigat lupta împotriva malariei, conform unui anunţ făcut miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după cea cea mai populată ţară de pe glob a declarat oficial eradicarea paludismului, informează dpa.
"Astăzi felicităm poporul chinez că a scăpat ţară de malarie", a afirmat într-un comunicat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, informează Agerpres.
"Succesul lor a fost câştigat din greu şi a venit abia după decenii de acţiuni ţintite şi susţinute. Cu acest anunţ, China se alătură numărului tot mai mare de ţări care arată lumii că un viitor fără malarie este un obiectiv viabil".
Până în prezent, potrivit OMS, aproximativ 40 de ţări au câştigat oficial bătălia împotriva malariei.
În ultimii 30 de ani, China este prima ţară din regiunea Pacificului de Vest care a obţinut acest progres.
În anii 1940, China raporta aproximativ 30 de milioane de cazuri de malarie pe an. De atunci, numeroase programe guvernamentale au dus la scăderea numărului de infectări.
Potrivit OMS, China a început să distribuie medicamente pentru prevenirea bolii în zonele cu risc în urmă cu zeci de ani. Zonele de reproducere a ţânţarilor au fost, de asemenea, reduse în mod sistematic şi au fost puse la dispoziţie pe scară largă repelenţi pentru insecte şi plase de protecţie.
Malaria este o boală transmisă de ţânţarii anofeli infectaţi.
Un parazit declanşează o boală infecţioasă care provoacă, printre altele, febră, cefalee şi frisoane.
Dacă malaria nu este tratată rapid, boala poate pune viaţa în pericol.
Potrivit celui mai recent raport al OMS privind malaria, în 2019 au fost raportate 229 de milioane de cazuri de malarie la nivel mondial, comparativ cu 228 milioane de cazuri în 2018.
Numărul estimat al deceselor provocate de malarie a fost de 409.000 în 2019, comparativ cu 411.000 în 2018.
Africa, unde 94% din toate cazurile de malarie au apărut în ultima vreme, este de departe continentul cel mai afectat de această boală infecţioasă.
OMS felicită China: după 70 de ani au eradicat malaria
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

154
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
154

839
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
839

578
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
578

560
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
560

230
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
230

850
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
850

61
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
61

1.086
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.086

77
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
77

2.057
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.057

795
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
795

1.980
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.980

1.291
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.291
















Comentează