Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care oficialii cambodgieni care au participat la "subminarea democraţiei în Cambodgia" vor avea interdicţie de intrare în SUA, iar conturile lor bancare din această ţară le vor fi blocate, relatează DPA, preluată de agerpres.
Legea privind democraţia din Cambodgia va permite impunerea de sancţiuni contra unor oficiali cambodgieni despre care preşedintele american Donald Trump a afirmat că au contribuit la ceea ce criticii numesc regresul democratic al Cambodgiei.
Ed Royce, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor, a sugerat că prim-ministrul Hun Sen, care conduce Cambodgia de 33 de ani, şi alţi 16 oficiali, inclusiv doi dintre adjuncţii lui Hun Sen, comandanţi militari şi de poliţie, precum şi unul dintre copiii premierului, ar trebui să fie vizaţi de această lege.
"În ultimul an, Hun Sen a şters orice noţiune de democraţie în Cambodgia", a spus Royce, adăugând că alegerile de duminică nu vor fi "legitime în niciun fel".
Purtătorul de cuvânt al guvernului din Cambodgia, Phay Siphan, a declarat că, înaintea alegerilor, ţara este constant ţinta criticilor din partea unor parlamentari americani care consideră naţiunea cambodgiană drept 'propria marionetă' şi doresc să-i "sprijine pe propriii lor clienţi politici", partidul de opoziţie care a fost interzis prin ordin judecătoresc la cererea guvernului, în noiembrie. Un proiect de lege similar celui adoptat miercuri este examinat şi de Senatul SUA.
Oficiali cambodgieni, acuzați de ’subminarea democrației’, au primit interdicție de intrare în SUA
București
5°C
Articole Similare

321
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
321

982
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
982

33
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
33

2.245
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.245

25
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
25

44
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
44

75
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
75

83
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
83

2.552
VIDEO Viktor Orban și familia sa, amenințați cu moartea de un fost spion al Ucrainei: 'Toată lumea este bine, dar există o limită'
2.552

3.186
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
3.186

113
VIDEO Valul de atacuri aeriene în Iran a lovit zeci de sedii ale regimului și soldați la sediul IRGC
113

169
Raport: ”Discursul urii rasiste” al lui Trump alimentează încălcări grave ale drepturilor omului în SUA
169

2.305
Rușii își pierd încrederea în Putin - Un lider slab și prea îngăduitor
2.305

















Comentează