Şoferul camionului frigorific în care au fost descoperite, pe 23 octombrie, în Essex (Anglia), cadavrele a 39 de cetăţeni vietnamezi, s-a declarat luni vinovat de practici de imigraţie ilegală, transmite EFE potrivit Agerpres
Nord-irlandezul Maurice Robinson, 25 de ani, a compărut luni, prin intermediul unei videoconferinţe de la închisoarea de maximă securitate Belmarsh, în faţa tribunalului penal Old Bailey, din Londra.
El este acuzat de 39 de omucideri şi de alte infracţiuni pentru implicarea sa în tragicul eveniment.
Bărbatul conducea camionul descoperit într-un complex industrial din localitatea engleză Grays, cu corpurile fără viaţă a 31 de bărbaţi şi a 8 femei, toţi provenind din diferite regiuni din Vietnam, între care se numără zece adolescenţi.
Camionul a fost localizat la puţin timp după ce a ajuns în ţară cu feribotul din portul belgian Zeebrugge.
În faţa instanţei londoneze, Robinson a recunoscut că a conspirat pentru a ajuta la activităţi ilegale de imigraţie între 1 mai 2008 şi 24 octombrie 2019.
De asemenea, s-a declarat vinovat pentru achiziţionarea de "bunuri, produs al activităţilor infracţionale", în acest caz, bani, în respectivul interval.
Duminică, un alt nord-irlandez a fost acuzat oficial de delicte de trafic de persoane în legătură cu această tragedie, care a şocat Regatul Unit, prezentând riscurile generate de mafiile din domeniu.
Cel în cauză, Christopher Kennedy, în vârstă de 23 de ani şi originar din localitatea Darkley, comitatul Armagh, a fost reţinut în zorii zilei de vineri şi acuzat de conspiraţie în vederea facilitării traficului ilegal de persoane pentru activităţi de exploatare şi conspiraţie pentru încălcarea legislaţiei britanice privind imigraţia.
De asemenea au fost iniţiate în Irlanda procedurile de extrădare pentru a-l aduce în Regatul Unit pe Eamonn Harrison, de 22 de ani, reţinut în virtutea unui mandat european pentru presupusa sa implicare în dosar.
Ca parte a investigaţiei, poliţia le-a cerut totodată altor doi fraţi nord-irlandezi să se predea ca suspecţi de omucidere şi trafic de persoane.
Șoferul camionului în care au murit 39 de vietnamezi recunoaşte acuzaţia legată de imigraţia ilegală
București
5°C
Articole Similare

694
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
694

15
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
15

387
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
387

34
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
34

885
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
885

43
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
43

1.312
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.312

2.731
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.731

3.064
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.064

3.018
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.018

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

919
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
919

2.903
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.903















Comentează