Oana Ungureanu, femeia care a atacat-o cu ranga pe Valentina Aldea, senatoare POT, nu se lasă. După ce Aldea a cerut prelungirea ordinului de restricție, Ungureanu spune că nu știe exact ce e ranga, instrument cu care a atacat-o pe Aldea, și spune că de fapt țintea spre mașină. Ungureanu nu înțelege nici ce caută Aldea acasă la soțul ei, de care s-a despărțit, dar are o bănuială.
Soțul meu i-a promis acadeaua, acuză Ungureanu
”Înțeleg că sunt un pericol real pentru ea și e un paradox ce se întâmplă, nu-mi vine să cred că îndrăznește, dar asta e, mergem înainte. Această individă cere ordin de protecție împotriva mea, explicând că sunt un pericol, în condițiile în care o să vă dau un singur exemplu, nu mai multe, deși am mai multe. În ajun de Moș Nicolae, de exemplu, se afla la unul din domiciliile familiei Ungureanu.
Nu am înțeles de ce. Când ceri ordin de protecție împotriva unui membru al unei familiei, nu te duci în casa acelui om. Ea era de Moș Nicolae prezentă la domiciliu unde locuiește soțul meu.
Înaintea copilului meu, probabil că-i promisese soțul o acadea, ceva… Nu știu exact de ce s-a dus acolo. I-o fi scăzut glicemia, nu înțelegem exact motivul. Poate ni-l explică dacă l-are scris, că am văzut că liber nu prea reușește să vorbească.
Punem mână de la mână să îți luăm un coteț, spune Ungureanu
Dar mă gândesc că poate a intuit această întrebare pe care poate o să o adresați. Ce căutai în ajun de Moș Nicolae la un bărbat însurat? Că dacă ești homeless, puteai să ne rogi, puneam mână de la mână, încropeam de-un coteț, de ceva. Mă gândesc că românii, în prag de sărbători, sunt oameni cu suflet mare și i-ar fi asigurat și ei un acoperiș.
Nu știu ce să zic. Dar ca să umbli pe la bărbați însurați, în ajun de Moș Nicolae, când băiatul meu adolescent putea oricând să se urce într-o mașină și să se ducă la tatălui, să-l viziteze, să-și ia cadou, habar nu am. Ce explicații dădeai tu, această neprihănită, care plângi pe la televizor că nu distrugi familii și că tu nu ai absolut nicio implicare în familia Ungureanu, fix la domiciliu familiei Ungureanu? De ce te duci acolo? De ce mă chemi acum și vrei ordin de protecție în continuare? Ce-ți fac eu când tu ești acolo, prezentă, în permanență?”, a spus Oana Ungureanu, conform România TV.
Ungureanu a explicat și scena cu ranga
”Nu am amenințat pe nimeni niciodată. (…)
Nu există ranga, în primul rând. Ranga nu există, nici nu știu cum arată o rangă. Am încercat să caut pe internet după.
Era un profil de fereastră din PVC, pe care eu îl luasem într-adevăr, ca să distrug mașina. Nu avea legătură cu ea. Ea a apărut acolo, chemată de soțul meu. Iarăși nu știm de ce a chemat-o. Nu ne-a explicat nici până în ziua de azi de ce a chemat-o acolo. Care era scopul ei acolo? Că eu nu aveam nicio treabă cu ea. (…)
Ea când a venit înspre mine și a avut loc confruntarea din ambele direcții, că nu am atacat-o eu sau ea pe mine, pur și simplu au fost confruntare. Așa s-a întâmplat pe moment. N-a premeditat nimeni nimic. N-am apucat să folosesc acel profil. Doar am atins-o pe braț într-adevăr și mi-a smuls soțul meu sau cumnatul meu, nu mai știu cine, profilul din mână. Deci nu a fost nicio rangă și nu a bătut-o nimeni cu nicio rangă”, a spus Oana Ungureanu.


































Comentează