O unitate mobilă ATI cu 12 paturi va fi instalată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, în condiţiile în care în Argeş nu mai sunt locuri libere la terapie intensivă, potrivit Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a anunţat marţi, după şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), că toate locurile de terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19 sunt deja ocupate.
"Numărul pacienţilor în stare critică este alarmant de mare. În acest moment (...) nu mai există niciun loc în terapie intensivă. Aşteptăm Terapia Intensivă Mobilă care va sosi la Piteşti în cursul zilei de astăzi. Posibilităţile de internare a pacienţilor simptomatici şi critici sunt, în acest moment, limitate", a declarat Manu, care este şi vicepreşedinte al CJSU Argeş.
Potrivit unui comunicat al PNL Argeş, pentru aducerea laboratorului mobil ATI, ultimul disponibil din cele patru existente ţară, au făcut demersuri prefectul Emilian Soare şi liderul liberalilor argeşeni, Adrian Miuţescu.
"Principală noastră grijă este să asigurăm un bun management al instituţiilor implicate în combaterea COVID-19, să adoptăm măsuri care au rol protejarea populaţiei şi să ne implicăm în dezvoltarea sistemului medical judeţean. Toate aceste direcţii sunt priorităţi pentru care depunem toate eforturile să le îndeplinim şi iată că am reuşit să aducem în Argeş o unitate mobilă ATI pentru terapie intensivă", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, unitatea mobilă, care va fi deservită de personal de la SJU Piteşti, are toate echipamentele necesare unei astfel de secţii, respectiv ventilatoare, monitoare şi injectomate.
În judeţul Argeş s-au înregistrat 97 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor comunicate marţi de Instituţia Prefectului. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns, astfel, la 2.911.
În spitale sunt internaţi 546 de pacienţi, dintre care 15 la ATI. De asemenea, 385 de persoane s-au externat la cerere.
De la începutul pandemiei, 900 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 109 au murit.
O unitate mobilă ATI cu 12 paturi va fi instalată la SJU Argeș - În judeţ nu mai sunt locuri la terapie intensivă
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.015
Focar de Acinetobacter baumannii la secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț: DSP verifică neregulile raportate
1.015

1.704
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.704

349
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
349

89
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
89

43
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
43

806
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
806

158
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
158

2.569
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.569

4.215
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.215

710
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
710

1.621
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.621

87
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
87

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30
















Comentează