O statuie din Roma, concepută de artistul baroc Bernini, a fost deteriorată

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-02-2026 15:44

Article thumbnail

Sursă foto: Historia

Un elefant din marmură conceput de artistul baroc Gian Lorenzo Bernini a fost deteriorat, colţul stâng al statuii fiind găsit rupt la baza monumentului din inima Romei, au spus autorităţile, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

Paguba a fost descoperită luni noapte, iar poliţia a spus că va analiza înregistrările video din Piazza della Minerva pentru a stabili dacă acest colţ al statuii a fost vandalizat sau a căzut pur şi simplu după mai multe săptămâni de ploi torenţiale neobişnuite.

Ministrul italian al Culturii, Alessandro Giuli, a afirmat foarte clar că, în opinia sa, este vorba despre un gest deliberat, spunând că statuia din secolul al XVII-lea, care se află la baza unui obelisc egiptean antic, a fost victima unui ''act absurd de barbarie''.

''Este inacceptabil ca patrimoniul artistic şi cultural naţional să sufere din nou o daună atât de importantă'', a spus acesta într-un comunicat.

Nu este pentru prima dată când sculptura, cunoscută popular sub denumirea Elefantino, este avariată.

În noiembrie 2016, vârful aceluiaşi colţ a fost găsit rupt într-un mod similar. Fragmentul a fost reataşat cu prilejul unor lucrări de restaurare.

Sculptura, creată în 1667 de Ercole Ferrata pe baza unui desen conceput de Bernini, se află la mică distanţă de Pantheon, unul dintre obiectivele cele mai vizitate din Roma.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri