Şeful Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Bohdan, a calificat vineri drept o 'glumă amuzantă' petiţia înregistrată pe site-ul preşedinţiei care a adunat circa 25.000 de semnături pentru demisia noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, învestit în funcţie de doar patru zile, informează agenţia de presă ucraineană Ukrinform potrivit Agerpres.
'Noi considerăm petiţia drept o glumă. Chiar o glumă amuzantă', a spus Bohdan într-o intervenţie la postul de televiziune local '1+1'. 'Astfel de petiţii nu constituie un temei pentru a reacţiona pe calea încetării atribuţiilor prezidenţiale', a explicat el.
În opinia sa, petiţia demonstrează că există o parte a populaţiei care nu este de acord cu primele măsuri ale noului preşedinte ucrainean.
Conform Ukrinform, pe site-ul preşedinţiei Ucrainei a fost înregistrată la 22 mai o petiţie electronică privind demisia lui Volodimir Zelenski. În mai puţin de o zi, aceasta a adunat 25.000 de semnături necesare pentru ca documentul să poată fi examinat.
Joi, pe site-ul preşedinţiei de la Kiev a fost înregistrată o contrapetiţie prin care se strâng semnături pentru a anula petiţia anterioară.
'Propun anularea petiţiei din 22 mai pentru demisia preşedintelui Volodimir Zelenski gândită de oficiali corupţi şi semnată de aceiaşi responsabili corupţi. Stimate Volodimir Alexandrovici! Poporul Ucrainei este alături de dumneavoastră! Noi susţinem calea aleasă de dumneavoastră pentru eliminarea corupţiei. Vă rugăm, nu ezitaţi să acţionaţi, faceţi paşi mai radicali, ne aşteaptă o luptă crâncenă', se menţionează în noua petiţie.
Această petiţie destinată să o anuleze pe prima îl are ca autor pe Leonid Iaţenko şi vineri adunase în jurul orei 09:00 peste 8.000 de semnături.
Actorul de comedie Volodimir Zelenski a depus jurământul luni şi şi-a preluat imediat atribuţiile, el câştigând alegerile cu promisiunea de a 'sparge sistemul' şi de a fi un altfel de preşedinte decât predecesorii săi. Deja a doua zi, contrar prevederilor Constituţiei, el a emis un decret de dizolvare a Radei Supreme (parlamentul unicameral) şi a făcut, de asemenea, mai multe numiri controversate de personal. O parte dintre susţinătorii săi i-au reproşat numirea în calitate de şef al administraţiei prezidenţiale a avocatului Andrii Bogdan, un apropiat al oligarhului Ihor Kolomoiski, şi care a deţinut mai multe funcţii importante în timpul preşedinţiei lui Viktor Ianukovici.
Zelenski îl va demite pe nou-numitul şef al administraţiei prezidenţiale, Andrii Bohdan, dacă Curtea Constituţională a Ucrainei va adopta o decizie cu privire la conformitatea Constituţiei cu prevederile legii privind lustraţia, a indicat vineri adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale, Ruslan Riaboşapka, citat de Interfax-Ukraina.
Ministerul Justiţiei ucrainean a solicitat joi administraţiei prezidenţiale de la Kiev informaţii pentru a verifica dacă reprezentanţii nou numiţi în administraţia prezidenţială nu încalcă legea lustraţiei, adoptată după 'revoluţia' din 2014 şi care interzice numirea în funcţii publice a foştilor responsabili din perioada preşedinţiei lui Viktor Ianukovici.
În acest sens, presa ucraineană a scris că echipa lui Zelenski s-a folosit de o portiţă creată sub preşedinţia Petro Poroşenko. Agenţia naţională pentru prevenirea corupţiei stabilise la timpul respectiv că administraţia prezidenţială nu este un organism de stat independent şi, prin urmare, nu poate fi supusă legilor care impun restricţii la angajare.
O petiție pentru demiterea preșdeintelui Ucrainei a adunat 25.000 de semnături - Şeful Administraţiei prezidenţiale consideră că e o glumă bună
Explorează subiectul
Articole Similare

292
Motivul îngrijorător pentru care o țară din Europa impune interdicții de circulație pentru mașinile electrice chineze
292

322
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul are ca obiectiv provocarea unui nivel de pierderi Rusiei pe care aceasta să nu-l poată acoperi prin mobilizări lunare
322

998
Angajații armatei ucrainene au reținut un preot de origine română
998

1.153
„Armada” lui Trump a ajuns în Golful Persic: Iranul vrea să negocieze
1.153

20
Netanyahu se agață de putere: Organizarea alegerilor acum ar fi "o greşeală",
20

1.299
Li s-au promis locuri de muncă, dar au ajuns pe front, obligați să lupte până la epuizare
1.299

48
Amenințările SUA - Iranul va considera ţările vecine drept ”ostile”
48

1.234
Presiuni asupra Kievului: SUA condiționează garanțiile de securitate pentru Ucraina de un acord de pace care implică cedarea unei regiuni către Rusia
1.234

1.141
VIDEO Drone rusești au lovit un tren de pasageri în Ucraina - Sunt mai mulți morți și răniți
1.141

3.050
VIDEO Posibil derapaj din partea ministrului român de Externe împotriva lui Trump. Concluzia lui Crin Antonescu: „Servește cauza, e corect!”
3.050

113
Germania va insista pentru o Uniune Europeană cu 'două viteze'
113

2.394
VIDEO-FOTO Nou incident armat în SUA - Persoană împușcată și în stare critică, după o altercație cu Patrula de Frontieră din Arizona
2.394

147
Strategiile incredibile care au făcut ca traficul de cocaină să explodeze în Europa: Europol amite că nu mai face față
147

















Comentează