Ordonanţa de urgenţă care modifică modalitatea de numire a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, informează agerpres.ro.
Prin această OUG, care a fost adoptată în şedinţa de Guvern din 27 aprilie, se modifică legislaţia de funcţionare a ANCOM. Astfel, conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi pe baza propunerii Executivului de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu, preciza, la data adoptării actului normativ, că mandatul precedentului preşedinte al ANCOM a expirat şi nu există drept de semnătură.
"Trebuia numită o nouă conducere. (...) ANCOM este o instituţie care funcţionează în subordinea Parlamentului. Este absolut firesc ca Parlamentul să fie cel care decide final asupra conducerii acestei instituţii", a explicat Petrescu, după şedinţa de Guvern din 27 aprilie, fiind întrebată de ce a fost nevoie de această OUG, având în vedere că până în prezent conducerea ANCOM a fost asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.
Conform actului normativ publicat în Monitorul Oficial, noua modalitate de desemnare a conducerii ANCOM "conferă garanţiile necesare de independenţă, coerenţă şi stabilitate pentru îndeplinirea obiectivelor acestei instituţii", iar neadoptarea acestor măsuri ar fi generat "efecte negative, concretizate în disfuncţionalităţi ale activităţii ANCOM".
OUG a fost adoptată având în vedere statutul juridic al ANCOM, de autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar, se mai arată în actul normativ. De asemenea, la adoptarea OUG a fost luată în considerare "necesitatea revizuirii modalităţii de desemnare a conducerii ANCOM în scopul corelării cu statutul juridic al instituţiei".
Pe 28 aprilie, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat că adoptarea OUG pentru modificarea procedurii de numire a conducerii ANCOM reprezintă un alt semnal îngrijorător privind modul netransparent în care acţionează Guvernul.
''Dacă Guvernul şi-ar fi dorit să rezolve această situaţie printr-o formulă urgentă, avea şi instrumentele, avea şi timpul la dispoziţie, pentru că, până la urmă, această instituţie nu are conducere de ceva luni, deci exista posibilitatea ca situaţia să fie rezolvată prin folosirea legislaţiei în vigoare, prin simplul fapt al numirii altor persoane pentru locurile vacante. Recurgerea la ordonanţa de urgenţă, care a fost înscrisă pe ordinea de zi suplimentară, se constituie într-un alt semnal îngrijorător în legătură cu modul netransparent în care acţionează Guvernul'', a spus Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.
O OUG controversată, publicată în Monitor: Iohannis, SCOS din ecuație
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
0

239
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
239

112
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
112

698
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
698

1.232
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
1.232

3.458
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
3.458

1.050
Primarii comunelor: Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului / Solicitările trimise Palatul Victoria
1.050

2.701
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
2.701

1.442
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.442

1.284
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
1.284

1.719
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.719

1.409
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.409

1.613
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.613

















Comentează