Un număr de 60.000 doze de vaccin Janssen ajung, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră, informează Agerpres.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului "Cantacuzino" este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în
domeniul medicamentului de uz uman.
Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 625.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 259.466 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
O nouă tranșă de vaccin Johnson&Johnson ajunge în România: unde vor fi distribuite dozele
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
1

466
Recuperare medicală rapidă, în numai o săptămână la Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, după AVC cu pierderea vorbirii
466

86
Cercetătorii au identificat un mecanism care favorizează metastazarea la ficat a cancerului de colon
86

43
Oboseala de primăvară poate ascunde apneea în somn (pneumolog)
43

69
Beatrice Mahler: Un somn de calitate regenerează mintea şi corpul
69

38
Microsoft lansează Copilot Health, un chatbot AI dedicat sănătății
38

49
Dr. Alina Zaharia: Întreruperea unei scheme de vaccinare nu presupune reluarea acesteia şi în niciun caz nu presupune administrarea de doze suplimentare, este nevoie de completare
49

87
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
87

5.640
Descoperire surprinzătoare: Alimentul banal de la micul dejun care ar putea reduce riscul unui cancer periculos
5.640

49
Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului din Bistriţa
49

47
Tinerii dorm tot mai puțin: durata somnului adolescenților a scăzut în ultimii ani
47

34
1.500 de specialiști vor fi instruiți pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile
34

84
Mezelurile, în centrul unui focar de listerioză în Franța: două persoane au murit
84

















Comentează