O nouă ruptură în Coaliție: Nicușor Dan, chemat de USR-iști să respingă o „mizerie” PSD-PNL-UDMR

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 08-04-2026 13:25

Actualizat: 08-04-2026 13:46

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Coaliția de guvernare a generat un nou scandal, miercuri, în Parlament. Deputații au scos de la naftalină un proiect de lege vechi din 2018, au inserat un amendament și l-au adoptat în ședința de plen. Rezultatul: cheltuielile cu diurna, transportul și cazarea efectuate de șefii companiilor de stat listate la bursă nu vor mai reprezenta beneficii sau avantaje. După vot, parlamentarii USR și-au acuzat colegii din coaliție că au făcut o „mizerie”, în timp ce UDMR a explicat că măsura era necesară pentru activitatea companiilor aflate pe profit.

„În cazul întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea ale administratorilor şi directorilor, în cazul sistemului unitar, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere şi ale membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje”, este amendamentul adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

„Nu știu cum naiba s-a făcut! Este o mizerie!”, a tunat deputatul Emanuel Ungureanu, imediat după vot.

El a spus că PSD-PNL-UDMR au votat, prin legea adoptată, acordarea de noi privilegii pentru directorii companiilor de stat.

Ungureanu a adăugat că își spune speranța în președintele Nicușor Dan să întoarcă legea în Parlament.

„Unde să doarmă, sub pod?”

Liderul grupului UDMR, Csoma Botond, a contrazis tot ceea ce a susținut USR, spunând că la anumite companii de stat care fac profit reprezentanții acestora nu puteau face deplasări în interesul companiei fără această prevedere legală.

„Unde să doarmă, sub pod?”, a spus el.

Deputatul UDMR s-a declarat „surprins” de atitudinea USR spunând că partenerii de guvernare au știut încă de luni despre acest subiect și nu s-au opus la discuția inițială între liderii parlamentari.

Proiectul adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Citește și: USR și-a pierdut răbdarea în Coaliție / Senatori: „Nu facem scandal, am așteptat, dar s-a uitat ce-am agreat”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri