Csoma Botond (UDMR) explică amendamentul privind companiile de stat: „Nu e sinecură, e nevoie reală”. Cheltuielile de deplasare nu mai sunt considerate beneficii

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 08-04-2026 14:43

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Captura Video

Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a declarat miercuri că modificarea legislaţiei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice a fost necesară deoarece unele companii profitabile au semnalat probleme legate de efectuarea deplasărilor în interes de serviciu.

"Din câte am înţeles eu de la colegii mei care au susţinut acest amendament în comisia de specialitate, nu s-au putut face anumite deplasări în interesul companiei. (...) Am discutat despre acest proiect luni în Parlament, la comitetul liderilor din coaliţia de guvernare. A fost şi USR prezent la acea şedinţă. USR a votat împotrivă, în ciuda faptului că la acea şedinţă nu a avut această poziţie. Am fost chiar surprins. Acel amendament a fost adus ca justificare că anumite deplasări, şi nu e vorba de sinecură, anumite deplasări pentru reprezentarea companiei, de exemplu în domeniul energetic, am înţeles că a fost o problemă cu anumite deplasări în Statele Unite. Acest lucru mi s-a spus şi din acest motiv a fost nevoie de acel amendament. (...) Nu era vorba de acele companii care au pierderi. Nu toate companiile au pierderi. Acelea care au pierderi ar trebui desfiinţate sau restructurate", a afirmat Csoma Botond la Palatul Parlamentului, conform AGERPRES.

El a precizat că legea nu poate face diferenţieri între companiile cu pierderi şi cele cu profit, însă cele din urmă au semnalat dificultăţi reale.

"Acele companii care au profit au avut o problemă cu această chestiune, a fost semnalată către noi această problemă şi din acest motiv am adoptat acest amendament. Nu este nicio risipă, nu este pentru sinecuri. (...) De ce să îi omorâm şi pe ăia care aduc bani şi produc profit? (...) Dacă trebuie să te duci în Statele Unite, de exemplu, pentru interes de serviciu, ce să faci? Nu poţi să dormi sub pod, trebuie să te cazezi undeva. Trebuie să ai o anumită diurnă", a spus Csoma Botond.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri amendamentul la OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Acesta prevede că, în cazul întreprinderilor publice listate la bursă, cheltuielile de reprezentare, transport, diurnă şi cazare ale administratorilor şi directorilor, efectuate în exercitarea mandatului, nu sunt considerate beneficii sau avantaje.

"În cazul întreprinderilor publice ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare, cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna şi cazarea ale administratorilor şi directorilor, în cazul sistemului unitar, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere şi ale membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje în sensul alin. (2) şi (4)", arată amendamentul care a fost iniţiat de deputatul UDMR Sandor Bende.

Proiectul de lege a fost criticat de reprezentanţii USR, care au votat împotrivă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri