Liderii din Balcanii de Vest au discutat duminică în Macedonia de Nord măsuri concrete pentru a avansa în proiectul lor comun de creare a unei pieţei regionale, după ce Uniunea Europeană a refuzat să deschidă negocierile de aderare cu Skopje şi Tirana, transmite France Presse potrivit Agerpres.
Reuniunea, desfăşurată pe malul lacului Ohrid, înscris în Patrimoniul UNESCO, a fost a doua întâlnire de acest fel între premierul albanez Edi Rama, omologul său macedonean Zoran Zaev şi preşedintele sârb Aleksandar Vucic.
Iniţiativa este menită să promoveze o regrupare a ţărilor din această regiune fragilă şi divizată, prin instituirea până în 2021 a liberei circulaţii a mărfurilor şi a persoanelor, în timp ce UE a decis în octombrie, la impulsul Franţei, să închidă deocamdată uşa negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, comentează AFP.
"Nu trebuie să ne temem de propria umbră, ci să facem ceva pentru noi înşine", a declarat presei preşedintele sârb, dând asigurări că "nimic mai bun nu a fost inventat de 30 de ani în Balcani". "Cu toţii vrem să facem parte din UE", dar "aceasta depinde de ei".
În timp ce Bosnia şi Muntenegru au trimis reprezentanţi la Ohrid, Kosovo, fostă provincie sârbă populată majoritar de albanezi, care se presupunea că va fi şi ea asociată acestei iniţiative, nu a participat la reuniune.
"Viziunea Kosovo este aderarea la UE şi la NATO", nu o "iniţiativă regională", care "nu are sens atâta timp cât Serbia şi Bosnia nu-i recunosc independenţa", a declarat pe Twitter preşedintele său, Hashim Thaci.
Problema Kosovo, căreia Belgradul refuză să-i recunoască independenţa proclamată în 2008 şi susţinută de majoritatea ţărilor occidentale, rămâne subiectul cel mai sensibil al regiunii. Din cauza ostilităţii entităţii sale sârbe, nici Bosnia nu recunoaşte Kosovo ca ţară.
Edi Rama a deplâns poziţia Pristinei. "Este şi în interesul Kosovo, al cetăţenilor săi şi al pieţei ca frontiera dintre Kosovo şi Serbia să fie suprimată", în ciuda absenţei unei soluţii între Belgrad şi fosta sa provincie, a spus el.
Între timp, Belgradul, Tirana şi Skopje au convenit asupra principiului unui permis de muncă unic, care să le permită resortisanţilor lor să lucreze oriunde în cele trei ţări şi posibilitatea de a călători pe teritoriul lor cu o simplă carte de identitate.
De asemenea, a fost discutat un "mini Schengen" care ar facilita tranzitul gratuit al vizitatorilor străini în interiorul graniţelor.
În acelaşi timp, cele trei ţări au decis să faciliteze procedurile vamale şi controalele fitosanitare la frontiere pentru a accelera trecerea camioanelor.
Următoarea întâlnire este programată la 21 decembrie la Durres, în Albania.
O nouă Iugoslavie? - Hotărârea luată de liderii din Balcanni de Vest
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

121
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
121

262
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
262

222
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
222

1.113
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.113

182
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
182

667
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
667

664
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
664

974
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
974

1.281
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
1.281

1.186
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.186

906
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
906

592
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
592

2.294
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.294
















Comentează