Din ce în ce mi mulți români se plâng de fapul că au fost păcăliți. În centrul atenției este un brand celebru din zona cosmeticelor, Notino. Sub pretextul unei promoții exclusive, utilizatorii sunt invitați să cumpere o „cutie misterioasă”.
Aceasta ar fi plină cu cele mai bune produse și prețul este de doar 9,95 lei. În realitate, site-ul este fals. Cei care se află în spatele acestei escrocherii folosesc e-mailuri înșelătoare, postări pe rețele sociale și reclame sponsorizate.
Linkurile conduc spre site-uri care imită perfect designul Notino, dar care sunt controlate de grupuri frauduloase.
Cumpărătorul trebuie să completeze un formular în care își trece toate datele, inclusiv cele bancare. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că totul este o păcăleală, potrivit Playtech.
Metoda este clasică, dar fost adaptată inteligent pentru a părea o campanie legitimă de marketing. Cei care sunt păcăliți își pierd banii și este posibil ca identitatea să le fie folosită în alte fraude.
Potrivit specialiștilor, niciun magazin serios nu practică prețuri simbolice pentru produse gratuite.
DNSC îi avertizează pe români să fie atenți la adresa paginii web, să nu introducă date sensibile în site-uri suspecte, să folosească extensii de securitate în browser și să raporteze imediat orice tentativă de fraudă.


































Comentează