Europarlamentarul Doru-Claudian Frunzulică a anunţat marţi că a părăsit UNPR în favoarea PSD, motivul fiind legat de situaţia din Uniune, creată în urma negocierilor cu PNL. El rămâne membru al grupului S&D din Parlamentul European. "În urma situaţiei create în cadrul UNPR, construcţie progresistă de stânga, a negocierilor purtate pentru fuziunea prin absorbţie a partidului cu PNL, ca deputat european am luat hotărârea să rămân membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, alături de colegii mei din PSD şi să mă înscriu în acest partid, cel mai important partid politic din România. Totdeauna am considerat că printr-o politică de stânga bazată pe democraţie, libertate, egalitate şi solidaritate, justiţie şi securitate socială, pe modernizare şi dezvoltare, prin implementarea de politici pentru cei mulţi, o ţară poate progresa mai repede, atât în interesul tuturor cetăţenilor săi cât şi al adâncirii integrării europene", precizează Frunzulică într-un comunicat, conform Agerpres.
O nouă dezertare de la UNPR: Un europarlamentar a plecat la PSD
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

126
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
126

20
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
20

15
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
15

17
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
17

1.428
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.428

1.590
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.590

1.781
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.781

725
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
725

69
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
69

178
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
178

100
Ilie Bolojan avertizează constructorii pe calea ferată Cluj–Oradea: „Au 4 luni să accelereze lucrările sau riscăm corecții de 200 de milioane”
100

1.548
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
1.548

2.879
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
2.879
















Comentează