Nava militară bulgară de cercetare Sf. Chiril şi Metodiu va porni la sfârşitul anului 2022 în prima sa misiune în Antarctica, a declarat joi şeful Academiei Navale Militare, Boian Mednikarov. El a făcut aceste declaraţii la vernisajul unei expoziţii de fotografie organizată de Institutul Antarctic Bulgar şi Asociaţia Tinerilor Cercetători Polari. Expoziţia este găzduită de Muzeul Naval din Varna, iar una dintre punctele sale principale de atracţie este nava pe care o vor folosi cercetătorii bulgari, notează agerpres.
Într-un mesaj video, profesorul Christo Pimpirev, directorul programului bulgar de cercetare polară, a amintit că un laborator modern de cercetare este construit la baza bulgară de pe Insula Livingston. El a subliniat însă că este mult mai important ca cercetătorii bulgari să aibă o navă care să fie administrată de un consorţiu.
Boian Mednikarov a adăugat că reparaţiile la navă sunt aproape de finalizare şi că ambarcaţiunea va fi testată şi echipată. El a amintit că steagul Marinei Bulgare a fost arborat pe navă în vara anului 2021 şi a mulţumit Marinei bulgare pentru cooperare.
Călătoria inaugurală va începe de la Varna, va trece prin Istanbul, Cartagena, Las Palmas, Buenos Aires, Ushuaia, Pasajul Drake, şi va ajunge în Insula Livingston, a declarat căpitanul navei, Nikolai Danailov.
El a spus că echipajul va include 21 de militari şi un medic militar. La bordul navei se vor afla şi cadeţi pentru care această călătorie va fi una de antrenament.
Niciodată o navă militară bulgară de cercetare nu a trecut de Gibraltar, a mai spus Danailov. El a explicat că această călătoria va dura între 40 şi 50 de zile într-o singura direcţie, incluzând încărcarea şi descărcarea. Nava va transporta aproape 50 de tone de marfă la baza bulgară, care va fi descărcată pe bărci şi plute pe un ţărm fără port.
Pregătirile echipajului sunt în desfăşurare, a mai spus Danailov. El a adăugat ca echipamentul de la bordul navei permite desfăşurarea activităţilor de cercetare pe toată durata călătoriei.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.
O navă de cercetare bulgară porneşte în prima sa misiune în Antarctica la sfârşitul anului
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.057
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.057

24
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
24

530
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
530

37
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
37

1.061
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.061

46
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
46

1.471
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.471

2.832
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.832

3.241
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.241

3.125
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.125

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

934
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
934

2.967
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.967
















Comentează