'O mentalitate setoasă de sânge' - declarația lui Erdogan inflamează conflictul din Orientul Mijlociu / Ce plan pregătește pentru Netanyahu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 15-09-2025 23:41

Article thumbnail

Sursă foto: Utku Ucrak / AFP / Profimedia

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a lansat un atac dur la adresa guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, acuzându-l că urmărește „continuarea masacrelor împotriva poporului palestinian” și destabilizarea întregului Orient Mijlociu, relatează Al Jazeera, conform Mediafax.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a lansat luni acuzații dure la adresa Israelului, afirmând că „agresiunea israeliană în escaladare reprezintă o amenințare directă pentru regiune”.

În discursul rostit la summitul din Doha, liderul turc a spus că este „clar că guvernul Netanyahu vrea să continue masacrele împotriva poporului palestinian și să arunce regiunea în haos”.

'O mentalitate setoasă de sânge'

Erdogan a cerut ca deciziile luate la reuniune să fie incluse într-o declarație scrisă adresată întregii lumi și a pledat pentru aducerea oficialilor israelieni în fața justiției prin mecanismele legale internaționale.

„Există o mentalitate lacomă și setoasă de sânge în rândul oficialilor israelieni”, a spus președintele turc, criticând ceea ce a numit „iluziile despre așa-numitul Mare Israel” promovate de politicienii israelieni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri