Mai multe zeci de persoane au fost interpelate duminică la Moscova şi Sankt Petersburg (nord-vest) în cursul unei manifestaţii în sprijinul a 10 tineri ruşi, încarceraţi din martie pentru ''extremism'' într-un dosar despre care avocaţii lor susţin că este total inventat, relatează AFP preluată de Agerpres.
La Sankt Petersburg, un jurnalist al AFP a văzut cum circa douăzeci de tineri sunt arestaţi în cursul manifestaţiei neautorizate, la care au participat câteva zeci de persoane în centrul fostei capitale imperiale ruse.
Unii dintre manifestanţi purtau pancarte pe care erau scrise mesaje precum ''Kremlin, predă ostaticii'' sau ''FSB inventează dosare''.
La Moscova, aproximativ 200 de manifestanţi s-au reunit în Piaţa Lubianka, în faţa sediului FSB, unde manifestaţia neautorizată s-a desfăşurat fără incidente. Mai multe arestări au avut loc în schimb pe strada Tverskaia, o importantă arteră a capitalei ruse, unde s-a deplasat acţiunea.
Potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor, 18 persoane au fost arestate la Moscova şi circa patruzeci la Sankt Petersburg.
O manifestație pentru eliberarea unor adolescenți deținuți în Rusia s-a soldat cu zeci de arestări la Moscova și Sankt Petersburg
Explorează subiectul
Articole Similare

109
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
109

792
VIDEO Operațiunea 'Răgetul leului' va schimba regulile în Orientul Mijlociu. Israelul continuă să atace în 'inima Teheranului'
792

1.488
VIDEO Explozii în portul din Oman: Ambasada americană își avertizează angajații să se baricadeze
1.488

4.283
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
4.283

2.088
VIDEO Sânge la porțile consulatului SUA din Pakistan: Protestul a degenerat în violențe mortale
2.088

3.089
Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie
3.089

65
Irakul declară doliu național timp de trei zile după moartea liderului iranian Ali Khamenei
65

2.193
Prințul moștenitor al Iranului prezintă un plan post-Khamenei: Tranziția va schimba total țara
2.193

84
Ivanka Trump a mers la sinagogă în timp ce tatăl ei și Israelul atacau Iranul
84

86
Roberta Metsola: Moartea ayatollahului trebuie să fie semnalul încheierii epocii dictatorilor în Iran
86

5.820
Lovitură teribilă pentru Iran: Pe lângă Ali Khamenei, a murit și fiul care îi urma la conducere. Toată familia ayatollahului a fost eliminată
5.820

4.088
VIDEO Atmosferă greu de înțeles în Iran: Mii de femei îl plâng pe Ali Khamenei, deși ele au fost principalele victime ale regimului
4.088

4.637
Șeful Securității Naționale din Iran amenință că va `înjunghia` America direct în inimă. Vor să-l elimine pe Donald Trump?
4.637

















Comentează