Judecătoarea Sorina Marinaş, de la Secția Penală a Curții de Apel Craiova, a lansat joi seară un avertisment extrem de dur: magistrații care au vorbit public despre neregulile din sistemul judiciar ar urma să fie supuși unor „repercusiuni” ale Inspecției Judiciare. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție la Euronews și vin pe fondul scandalului major generat de investigația Recorder.
"Ori de câte ori, unul dintre noi a ieşit din decorul prestabilit, s-a trezit cu Inspecţia Judiciară pe cap, inevitabil. Dacă eşti un pic mai vocal, automat vine Inspecţia la uşă. Eu vă pot spune în mod categoric că noi ştim deja că sunt discuţii la nivel de Inspecţie să ne potolească pe toţi (...). Nu pot să vă dau date exacte ce se va întâmpla în perioada imediat următoare, dar având în vedere că procedurile declanşate de Inspecţia Judiciară sunt de principiu desfăşurate într-un termen foarte scurt de 20 - 30 de zile, probabil vom afla foarte curând cu toţii. Cred totuşi că, după reacţia publică a magistraturii, să întârzie un pic", a declarat Sorina Marinaş, într-o intervenţie telefonică la Euronews, conform AGERPRES.
În opinia judecătoarei, conferinţa de presă convocată joi de conducerea Curţii de Apel Bucureşti a fost o "tentativă de a mazilire publică a anumitor magistraţi care au îndrăznit să vorbească de ce se întâmplă".
Ea se numără printre cei 200 de magistraţi care au semnat joi un mesaj de susţinere pentru procurorii şi judecătorii care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiţie.
"Subsemnaţii, judecători şi procurori, având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noştri Laurenţiu Beşu şi Raluca Moroşanu, dar şi mesajele contradictorii publicate de Secţia pentru judecători şi secţia pentru procurori, facem următoarele precizări. Ne exprimăm public solidaritatea cu magistraţii care au avut curajul de a sesiza problemele şi presiunile din sistemul de justiţie. Adevărul şi integritatea nu trebuie sancţionate, ci protejate. Tăcerea nu este o opţiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol. Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menţionaţi nu sunt izolate. Disfuncţionalităţi profunde şi sistemice persistă, iar asumarea lor este esenţială. Justiţia are nevoie nu doar de curaj, ci şi de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă şi credibilă - în slujba cetăţeanului", se arată în mesajul respectiv.

































Comentează