O furtună violentă, însoţită de căderi record de precipitaţii sub formă de ploaie, care s-a abătut începând de joi asupra zonei de sud-est a Braziliei unde a provocat inundaţii importante şi alunecări de teren, a lăsat în urmă cel puţin 44 de morţi, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de AFP, scrie agerpres.ro.
În urma intemperiilor excepţionale, 19 persoane sunt în continuare date dispărute - faţă de 25 anunţate anterior - iar 12 au fost rănite şi aproape 17.000 sunt sinistrate în cele 58 de municipalităţi ale statului Minas Gerais.
Decesele s-au produs în urma alunecărilor de teren sau a prăbuşirii locuinţelor provocate de inundaţiile şi precipitaţiile fără precedent, care au afectat începând de joi acest stat, inclusiv capitala sa, Belo Horizonte.
Institutul naţional de meteorologie a indicat că au fost înregistrate cantităţi de precipitaţii care nu au mai fost consemnate niciodată în cei 110 ani de măsurători.
Intensitatea ploilor a scăzut începând de duminică.
Din India, unde s-a aflat într-o vizită oficială, preşedintele Jair Bolsonaro a dat asigurări că guvernul său face ''tot ce este posibil'', deşi ''zona afectată este vastă'' şi este ''dificil ca toată lumea să fie salvată''.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Gustavo Canuto şi guvernatorul statului Minas Gerais, Romeu Zema, au survolat zona afectată şi au anunţat acordarea unui ajutor imediat în valoare de 90 de milioane de reali (aproximativ 22 de milioane de dolari), notează AFP.
În absenţa politicilor pe termen lung de reducere a riscurilor, ''vom continua să asistăm la aceste lucruri încă o dată'', a avertizat Zema.
Audemar Carneiro, un locuitor din Vila Bernadete, lângă Belo Horizonte, a declarat că nu a mai asistat niciodată la un astfel de dezastru. ''Nimic de acest gen nu s-a mai întâmplat aici. A fost un loc liniştit'', a spus pentru AFP bărbatul în vârstă de 51 de ani.
Autorităţile au prelungit până vineri alerta pentru posibile noi alunecări de teren în zona Belo Horizonte. De asemenea, au sfătuit persoanele strămutate să nu revină deocamdată în locuinţele afectate.
Imaginile transmise de posturile de televiziune locale prezintă scurgeri de noroi, case acoperite de mâl, copaci smulşi din rădăcini şi stâlpi de electricitate prăbuşiţi, râuri revărsate şi cartiere întregi inundate de această furtună, care a afectat şi statele învecinate Rio de Janeiro şi Espirito Santo.
Aversele puternice care au căzut în Rio de Janeiro au antrenat creşterea a trei cursuri de apă care au inundat şapte localităţi din nordul şi nord-estul statului. Nu au fost semnalate decese sau persoane rănite în acest stat.
Circulaţia pe mai multe drumuri a fost întreruptă din cauza apelor şi zeci de poduri s-au prăbuşit. Potrivit site-ului de informaţii G1, un dig a cedat în Monjolos, o zonă rurală din Minas Gerais, provocând revărsarea unui curs de apă care a afectat mai multe locuinţe, fără a exista însă victime.
Aceste intemperii coincid cu împlinirea unui an de la prăbuşirea unui dig minier situat în Brumadinho, în statul Minas Gerais, care a cauzat un uriaş torent de nămol şi deşeuri - cu un volum de 13 milioane de metri cubi -, care a distrus totul în calea sa. Acea tragedie, produsă pe 25 ianuarie 2019, a făcut 211 morţi şi 95 de dispăruţi.
Cele mai multe dintre victime lucrau în mina Corrego do Feijao, aparţinând grupului Vale, primul producător mondial de minereuri de fier.
În urmă cu o săptămână, şase persoane au murit în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren provocate de ploi diluviene în statul Espirito Santo, din sud-estul Braziliei, notează AFP. Peste 3.000 de persoane au fost evacuate, conform surselor oficiale.
O furtună violentă a făcut ravagii în Brazilia: cel puțin 44 de morți
Articole Similare

0
VIDEO Atac brutal al Rusiei asupra porturilor Odesa și Ciornomorsk: trei nave turcești avariate / Răspunsul ucrainean
0

36
Gruparea de gherilă ELN din Columbia a anuţă exerciţii militare ca protest faţă de operaţiunile militare ale SUA în regiune
36

233
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că a recucerit parțial Kupiansk
233

43
Kim Jong Un laudă militarii reveniți dintr-o misiune în Rusia
43

1.137
Compromis semnificativ: Zelenski ia în calcul o zonă demilitarizată în Donbas pentru a încheia războiul
1.137

99
Ucraina a lovit pentru a doua oară în această săptămână platforma petrolieră Lukoil din Marea Caspică
99

71
Veste bună pentru Regele Charles al III-lea: Tratamentul său pentru cancer poate fi redus începând cu anul viitor
71

284
Donald Trump anunță reluarea armistițiului între Thailanda și Cambodgia: 'Au fost de acord să revină la Acordul de pace inițial încheiat cu mine'
284

3.632
Rusia lansează acuzații grave: România şi Polonia s-ar fi implicat în transportul componentelor unei 'bombe murdare' pentru Ucraina
3.632

52
Preşedintele belarus Lukaşenko a purtat discuţii cu trimisul american John Coale
52

88
Fără aglomerație, alcool sau artificii: O destinație preferată de români schimbă regulile de Revelion
88

2.036
Ucraina, zguduită de 'Operațiunea Midas': O nouă anchetă la vârful puterii privind banii folosiți la cauțiunile uriașe
2.036

76
Peste 180 de migranţi au trecut graniţa în Polonia printr-un tunel secret din Belarus
76





















Comentează