O femeie a fost grav rănită, marţi dimineaţa, după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu o altă maşină pe un pod din cartierul Bora din municipiul Slobozia din cauza carosabilului impracticabil potrivit Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, Ani Cercel, la locul accidentului s-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere şi o autospecială SMURD, încadrate cu 10 pompieri.
"În eveniment au fost implicate patru persoane şi a rezultat o singură victimă, persoană de sex feminin, cu vârsta de 75 ani, încarcerată. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea victimei cu mijloacele din dotare, după care i-a fost acordat primul ajutor medical şi, ulterior, a fost transportată de echipajul SMURD la Spitalul Judeţean Slobozia, celelalte trei persoane refuzând transportul la spital", a declarat Ani Cercel.
Ea a mai precizat că, după producerea accidentului, militarii au acţionat pentru sablarea carosabilului.
O femeie a fost grav rănită în urma unui accident petrecut pe un pod din municipiul Slobozia
București
7°C
Articole Similare

14
Horoscopul zilei de 23 martie 2026. Racii își mută atenția pe zona juridică sau administrativă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
14

370
Rutina care te consumă pe ascuns - Cum îți dai seama de diferență: semnalul subtil pe care mulți îl ignoră până e prea târziu
370

57
Un adult şi opt minori, migranţi egipteni, depistaţi de jandarmi într-un camion, pe A1
57

56
Incendiu în bucătăria unui restaurant: Peste 40 de persoane s-au autoevacuat
56

100
VIDEO ÎPS Teodosie: 'Suntem în post, să nu ne înfruptăm peste măsură de bunătățile pământești'
100

1.055
Caz cu implicații majore în SUA: Femeie acuzată de crimă după ce a luat o pastilă pentru avort
1.055

113
Tragedie pe DN 2: Un mort și doi răniți după un accident rutier violent
113

99
Cuplu blocat în zăpadă pe DN 67C, salvat de jandarmi
99

4.746
Un bărbat a primit un 'ajutor' de la părinți în cel mai greu moment din viața sa, la 60 de ani după ce aceștia au murit: descoperirea i-a schimbat viața
4.746

101
Incendiu într-un apartament din Târgovișt: Locatarii evacuați, o femeie s-a intoxicat cu fum
101

2.873
VIDEO Imagini spectaculoase de pe ”autostrada urșilor”: Va lega România, când se va finaliza va lega România și va deveni noua cale spre Occident
2.873

52
Doi căţeluşi care au căzut într-o conductă de canalizare, salvaţi de pompieri
52

23
LAPAR solicită eliminarea accizei la motorina agricolă, pentru reducerea costurilor fermierilor
23
















Comentează