Grupul elveţian Nestle a decis să vândă o parte din acţiunile pe care le deţine la producătorul francez de cosmetice L'Oreal pentru 8,9 miliarde euro, o decizie care va reduce un parteneriat vechi, de peste patru decenii, încheiat între două din cele mai importante companii europene producătoare de bunuri de larg consum, transmite Bloomberg, citat de agerpres.
Nestle, producătorul cafelei Nespresso, va vinde grupului francez L'Oreal un pachet de 22,3 milioane acţiuni proprii la un preţ de 400 de euro pentru fiecare acţiune. În urma acestei vânzări, participaţia deţinută de Nestle la L'Oreal va scădea de la 23,3% până la 20,1%. La rândul său, L'Oreal va anula acţiunile răscumpărate de la Nestle.
Este pentru prima dată după 2014 când Nestle îşi reduce participaţia la L'Oreal, la acea dată grupul elveţian a strâns şase miliarde de euro după ce a vândut un pachet de 8% din acţiunile grupului francez.
Celălalt mare acţionar de la L'Oreal' este familia Bettencourt Meyers, una din cele mai bogate familii din Franţa. Ca urmare a vânzării acţiunilor deţinute de Nestle participaţia familiei Bettencourt Meyers va creşte de la 33,3% până la 34,7%, a informat producătorul de cosmetice.
Cele două companii au un parteneriat care datează din 1974, un acord conceput iniţial pentru a proteja L'Oreal de o posibilă naţionalizare în Franţa. Vânzarea anunţată miercuri pune capăt mai multor ani de speculaţii, potrivit cărora Nestle îşi va diminua participaţia la L'Oreal, pe măsură ce directorul general Mark Schneider restructurează cel mai mare producător mondial de alimente.
Analişti sunt de părere că tranzacţia este una benefică pentru ambele companii, deoarece reduce expunerea Nestle pe L'Oreal, care în prezent este supraevaluată, în timp ce pentru L'Oreal răscumpărarea acţiunilor deţinute de Nestle permite menţinerea controlului în mâinile familiei Bettencourt Meyers, susţine Martin Deboo, analist la Jefferies.
"Este o nouă etapă în programul de transformare a Nestle demarat de Mark Schneider. Întrebarea este dacă aceasta este o singură tranzacţie sau începutul unei faze de ieşire din acţionariatul L'Oreal de către Nestle, care va continua în următorii ani", a spus Martin Deboo.
De la numirea sa la conducerea Nestle, în 2017, Mark Schneider a luat unele măsuri curajoase, precum vânzarea diviziei de dulciuri din SUA, a mărcilor de apă îmbuteliată de pe segmentul de mass-market sau a produselor de îngrijire a pielii. În schimb, Mark Schneider s-a concentrat pe domenii cu creştere puternică, precum cafeaua, alimentele pentru animalele de companie şi produsele de consumer health. De exemplu, acordul în valoare de 7,15 miliarde de dolari convenit de Mark Schneider pentru a obţine dreptul de a vinde produse de cafea marca Starbucks în supermarketuri, restaurante şi operaţiuni de catering a impulsionat vânzările de cafea. În paralel, Nestle şi-a extins afacerile cu vitamine şi suplimente.
Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, este prezentă în 189 de ţări din întreaga lume. Nestle oferă un portofoliu larg de produse şi servicii pentru oameni şi animale de companie, pentru tot parcursul vieţii. Cele peste 2000 de branduri ale Nestle includ nume emblematice precum Nescafe, Nespresso, Maggi şi Nido.
O decizie care va reduce un parteneriat vechi, de peste patru decenii. Nestle îşi va reduce participaţia la L'Oreal până la 20%
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

767
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
767

1.480
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.480

868
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
868

37
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
37

52
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
52

1.824
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.824

1.644
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.644

40
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
40

30
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
30

5.133
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
5.133

21
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
21

1.851
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.851

20
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
20















Comentează