Cel puţin 100 de persoane sunt date dispărute, marţi, în Laos după ce un baraj hidroelectric aflat în construcţie în sudul ţării a cedat, conform media locale, citate de AFP şi Reuters.
În urma prăbuşirii barajului, eveniment care a dus la eliberarea a cinci miliarde metri cubi de apă, au fost înregistrate "numeroase decese şi sute de persoane dispărute", după cum a precizat agenţia oficială de presă a regimului comunist, conform agerpres.
Autorităţile au intervenit cu bărci pentru evacuarea locuitorilor din districtul San Sai din provincia Attapeu situată în sud-estul ţării, conform ABC Laos.
Grupurile pentru protecţia mediului şi-au exprimat de câţiva ani îngrijorarea cu privire la ambiţiile statului în domeniul hidroenergiei, printre zonele vizate numărându-se barajele de pe fluviul Mekong de a cărui floră şi faună depind comunităţile rurale şi economiile locale.
Numeroase victime în urma prăbușirii unui baraj hidroelectric, în Laos
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

3.023
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
3.023

2.384
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
2.384

23
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
23

2.317
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.317

8.040
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
8.040

1.914
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.914

4.994
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.994

1.627
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.627

166
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
166

1.897
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.897

125
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
125

94
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
94

9.057
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
9.057

















Comentează