Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară a crescut, marţi, cu 50% faţă de ziua precedentă, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, miercuri, AGERPRES.
"În data de 26.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 85.403 de persoane, dintre care 6.629 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 50% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.655 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 71%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.372 cetăţeni ucraineni (creştere cu 58%)", precizează IGPF.
De la declanşarea crizei până marţi, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 792.715 cetăţeni ucraineni.
Potrivit IGPF, măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.
"Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. Rugăm cetăţenii să se informeze doar din surse oficiale", transmite Poliţia de Frontieră.
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară a crescut cu 50% faţă de ziua precedentă
București
5°C
Articole Similare

55
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
55

900
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
900

3.724
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.724

5.099
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.099

1.748
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.748

3.631
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.631

2.275
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.275

2.346
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.346

2.799
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.799

2.231
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.231

199
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
199

1.900
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.900

5.789
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.789
















Comentează