Peste 20.000 de de studenţi de anul I de facultate se vor caza la toamnă în alte facilităţi decât căminele universităţilor, potrivit unei analize realizate de un operator de campusuri studenţeşti private din Bucureşti.
Numai 18% din studenţii de anul I vor primi un loc de cazare în căminele universităţilor din Bucureşti, iar listele beneficiarilor se afişează în a doua parte a lunii septembrie, notează compania.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică şi UEFISCDI, pentru anul universitar 2018-2019, numărul total de studenţi înscrişi în anul I de studii universitare la Bucureşti (licenţă şi master, cursuri de zi) este de 50.972 persoane.
Un număr de 168.000 de studenţi învaţă în centrul universitar Bucureşti, dintre care 129.000 studiază în universităţi de stat.
37.000 de locuri de cazare sunt disponibile în căminele universităţilor, iar alte 5.500 de locuri de cazare sunt puse la dispoziţie în cămine şi campusuri private, potrivit INS şi UEFISCDI.
Operatorul de campusuri studenţeşti private Arcca Student Housing oferă peste 2.600 de locuri de cazare în camere single, duble şi triple. Tarifele de cazare variază între 123 - 320 euro/persoană/lună, se achită lunar şi includ toate cheltuielile de întreţinere. Costul cazării este fix pe toată perioada anului universitar şi include toate cheltuielile de întreţinere, plus accesul la internet prin cablu şi Wi-Fi.
Managerul general al Arcca estimează că studenţii din afara Bucureştiului preferă să locuiască într-un campus profesional şi nu într-o locuinţă închiriată într-un bloc de locuinţe.
"Când un adolescent se pregăteşte să fie admis la o facultate şi să plece de acasă, asta visează: o viaţă studenţească tipică. Colegi noi, glume, socializare, sprijin reciproc, schimburi permanente de idei. Probabil că niciunul nu visează un apartament de bloc în care să locuiască singur. Iar noi asigurăm atât cadrul social pe care şi-l doresc tinerii, cât şi siguranţa pe care o doresc părinţii pentru copiii lor", consideră managerul Arcca, Anamaria Dunca
Numai 18% din studenţii de anul I vor primi un loc de cazare în căminele universităţilor din Bucureşti
Articole Similare

5
Doi cetățeni bulgari, reținuți de DIICOT după ce au clonat carduri pentru alimentarea camioanelor în stații de carburant
5

23
Tânără anchetată după ce și-ar fi amenințat copiii cu bătaia, potrivit unui clip postat în online
23

35
Sirenele nu vor mai suna miercuri în România. Arafat, despre decizia amânării exercițiului de alarmare publică
35

70
Ireal! Aflați încă într-o zonă cu războiul lângă urechi, elevii români din Dubai sunt puși de IȘJ Vrancea să stea cu ochii-n telefon, la ore online
70

23
Cum folosesc angajații unei mari companii AI ca să „anticipeze” deciziile și reacțiile șefului înainte să vorbească cu el
23

45
Trei muncitori, trimiși în judecată pentru mărturie mincinoasă după moartea unui coleg care lucra la negru
45

40
Un elev a murit după ce i s-a făcut în timpul unei ore de sport
40

1.497
Profesor meditator, percheziționat după ce ar fi agresat sexual o elevă de 14 ani
1.497

2.195
Vești bune pentru milioane de români - banii intră mai devreme în această lună! Când intră alocațiile, indemnizațiile și celelalte beneficii sociale
2.195

962
Exploatare fără scrupule în Capitală: Copii amenințați și trimiși la cerșit de propriii părinți - banii strânși erau folosiți pentru alcool și jocuri de noroc
962

3.050
Scene de coșmar la Botoșani: Un elev de 14 ani a murit la școală, după ce i s-a făcut rău
3.050

60
Exerciţiul de alarmare publică "Miercurea Sirenelor”, amânat în urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate şi necesitatea unei informări publice mai ample
60

140
Adolescenta de 15 ani dată dispărută de familie, găsită de poliţişti pe o stradă din Târgovişte
140

















Comentează