Liderul mondial Novak Djokovic ştie că "trebuie să fie răbdător" pentru a-şi regăsi ritmul competiţiei, după cum a explicat el duminică la Madrid, după un prim trimestru aproape fără competiţie şi marcat de expulzarea sa din Australia, ca urmare a refuzului de a se vaccina împotriva Covid-19, relatează AFP, citat de Agerpres.
După Monte Carlo (eliminare la debut) şi Belgrad (finală), turneul ATP Masters 1.000 spaniol este al treilea său turneu de la revenirea în circuit în luna aprilie.
"La Belgrad aş fi putut fi eliminat chiar de la primul meci şi totuşi am jucat patru partide de trei seturi, care fiecare au depăşit două ore şi jumătate. Căutam să joc meciuri, să petrec timp pe teren, ceea ce am şi făcut. Desigur, nu mi-a plăcut modul în care am terminat turneul în al treilea set (al finalei, pierdut cu 0-6 contra lui Rublev). A fost similar cu ce s-a întâmplat la Monte Carlo. Fizic, eram la capătul energiei. Dar am apreciat loviturile mele, chiar dacă încă nu sunt la cel mai bun nivel al meu. Este un proces de durată, trebuie să am răbdare", a spus Djokovic.
"Lipsa de meciuri îmi afectează capacitatea de a juca la un anumit nivel şi de a performa, dar aici a fost vorba de boala de care am suferit cu o săptămână înainte de Monte Carlo. Probabil au rămas urme în organismul meu, care au reapărut atunci când am forţat fizic", a adăugat el.
Novak Djokovic ştie că 'trebuie să fie răbdător' pentru a-şi regăsi ritmul competiţiei: Lipsa de meciuri îmi afectează capacitatea de a juca la un anumit nivel
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
3

10
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
10

9
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
9

43
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
43

28
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
28

19
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
19

13
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
13

94
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
94

64
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
64

39
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
39

2.959
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.959

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46















Comentează