Tenismanul sârb Novak Djokovic a anunţat că nu mai resimte dureri şi s-a refăcut după accidentarea de la coapsă, astfel că va juca în această săptămână la turneul ATP de la Dubai (27 februarie - 4 martie), transmite Reuters.
În cursa lui spre al zecelea său titlu la Australian Open, Djokovic a suferit o leziune musculară de trei centimetri la coapsă în finala turneului de la Adelaide, înainte de a câştiga al 22-lea său titlu de Grand Slam, ajungând la acelaşi nivel cu Rafael Nadal, informează Agerpres.
Djokovic, 35 ani, a spus că participarea lui la Dubai era incertă cu câteva zile înainte, dar acum a trecut toate testele de fitness.
''Am avut câteva săptămâni fără tenis. În ultimele zile m-am antrenat cât mai mult posibil pentru a reveni în formă şi să fiu apt să concurez la cel mai înalt nivel. Nu am mai simţit dureri pe teren de o săptămână. Sunt aproape de 100%. Nu sunt încă acolo în ce priveşte jocul şi senzaţiile din teren. Dar cel mai important lucru este că nu mai există durere. Nu mai am nicio piedică în deplasarea în teren. După fiecare accidentare e nevoie de timp pentru echilibrarea mecanismelor, pentru ajustări de făcut pe teren. E nevoie de timp pentru a găsi acea cale de a te mişca fără efort şi să nu te gândeşti că ceva s-ar putea întâmpla. Nu am acele gânduri'', a spus Djokovic.
Sârbul a intrat în a 378-a sa săptămână ca nr. 1 ATP, depăşind recordul germancei Steffi Graf (377) cu cele mai multe săptămâni în fotoliul de lider mondial al tenisului.
''Este ireal să fii atâtea săptămâni nr. 1, să o egalez pe Graf, una dintre cele mai mari din toate timpurile. Sunt flatat să mă număr printre aceste nume legendare. Sunt mândru de asta'', a adăugat campionul sârb, care în primul tur, de marţi, va juca contra cehului Tomas Machac, la turneul dotat cu premii totale de 3.020.535 dolari.
Novak Djokovic revine în forță: joacă în turneul ATP de la Dubai
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

16
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
16

16
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
16

16
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
16

3.454
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.454

6
Atletico Madrid – Getafe 1-0
6

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

12
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
12

56
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
56

35
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
35

22
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
22

14
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
14

110
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
110
















Comentează