Noul pavilion al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa, inaugurat vineri, este primul din ţară construit cu fonduri europene şi va avea 235 de paturi, potrivit Agerpres.
Noua unitate sanitară va începe să primească pacienţi din luna februarie a anului viitor, răstimp în care se vor finaliza angajările de personal (medici, asistenţi medicali, infirmiere) şi vor fi făcute ultimele verificări ale aparaturii.
Obiectivul "Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă şi cea propusă" a fost realizat cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar construcţia, începută în martie 2023, a costat aproximativ 250 de milioane de lei.
Pavilionul face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud pentru SCJU Bistriţa, care mai include reabilitarea corpului vechi de spital (150 milioane de lei), dotarea cu echipamente şi aparatură (40,63 milioane de lei) şi digitalizarea unităţii sanitare (53,72 milioane de lei).
În noul pavilion vor funcţiona compartimentul Gastroenterologie şi Gastroenterologie intervenţională, secţia Neurologie, compartimentul Neurochirurgie, secţia de recuperare neurologică, secţia Cardiologie, secţia Ginecologie, secţia ORL, secţia Hemodializă, un compartiment de chirurgie plastică şi un nou bloc operator, cu patru săli de operaţie.
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, la evenimentul de inaugurare, că aceasta este cea mai importantă zi din cariera sa publică.
"Un vis al câtorva oameni astăzi a devenit realitate. Eu încă nu m-am trezit din acest vis, pentru că încă nu îmi vine să cred că am ajuns această zi, care este cea mai importantă zi din viaţa mea publică de 25 de ani. Prin ceea ce se întâmplă astăzi aici arătăm lumii întregi şi în mod special partenerilor noştri din Europa că şi în România se pot construi spitale, că şi în România, în termeni reali, se pot face investiţii care să aducă plus valoare în viaţa concetăţenilor noştri", a spus Moldovan.
El a adăugat că investiţiile în sănătate din judeţul Bistriţa-Năsăud s-au ridicat, în ultimii ani, la peste 200 de milioane de euro şi că spitalul din Bistriţa a reuşit să atragă astfel circa 240 de medici noi, unii dintre ei cu specializări făcute în străinătate.
Fostul manager al SCJU Bistriţa-Năsăud, Gabriel Lazany, este cel care a avut ideea acestui proiect. Acesta a fost ales anul trecut primar al municipiului Bistriţa, iar la inaugurare a ţinut să le transmită foştilor săi colegi din spital că este rândul lor să dovedească faptul că sistemul public de sănătate poate oferi performanţă.
"Vreau să le transmit un cuvânt foştilor şi actualilor mei colegi, că îmi place să cred că încă sunt parte a acestui sistem. Dragii mei, acum mingea este în terenul vostru. Haideţi să arătăm că sistemul public de sănătate poate oferi performanţă şi pacienţii pot să vină cu încredere să se adreseze sistemului public de sănătate", a spus Lazany.
La evenimentul de vineri au mai participat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, miniştrii Alexandru Rogobete şi Bogdan Ivan, foştii miniştri Alexandru Rafila, Adrian Câciu şi Marcel Boloş, consilierul de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Cristian Roşu, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei, parlamentari, primari, şefi de instituţii deconcentrate, profesori universitari şi specialişti din sănătate din mai multe judeţe. A





























Comentează