Noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, şi-a propus ca săptămâna viitoare să lanseze în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern ce va reglementa sistemul "Garanţie - Returnare" şi, foarte repede, după parcurgerea perioadei de transparenţă, documentul să fie trimis la Monitorul Oficial pentru a produce efecte juridice.
"Printre priorităţile mele se află şi sistemul 'Garanţie-Returnare'. Am discutat şi în calitate de secretar de stat despre acest sistem. Este modalitatea prin care Ministerul Mediului va face ca România să se transforme din ţara gunoaielor depozitate în ţara reciclării. Avem astăzi aproximativ 6 miliarde de recipiente - PET-uri, doze de aluminiu, sticle - care ajung cu precădere în gropile de gunoi. După intrarea în vigoare a sistemului 'Garanţie - Returnare', care nu va face altceva decât să plătească oamenilor 50 de bani la înapoierea recipientului la magazin, ne vom asigura că pe de o parte nu vom mai consuma resurse naturale pentru tot reciclabilul care se pierde, vom asigura locuri de muncă şi statul român nu va avea decât de câştigat. Îmi propun ca săptămâna viitoare să public pe site-ul ministerului în consultare publică Hotărârea de Guvern ce va reglementa sistemul 'Garanţie - Returnare' şi, foarte repede, după parcurgerea perioadei de transparenţă, să putem să o trimitem la Monitorul Oficial pentru a produce efecte juridice", a spus joi Fechet, în conferinţa de preluare a mandatului de ministru.
Noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a depus, joi, jurământul de învestitură în funcţie, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
La ceremonie au participat premierul Ludovic Orban, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele prin care a luat act de demisia lui Costel Alexe din funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor şi l-a numit pe Mircea Fechet.
Mircea Fechet a fost secretar de stat în Ministerul Mediului.
Costel Alexe a demisionat din funcţie după ce a fost ales, la scrutinul din 27 septembrie, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.
Noul ministru al Mediului: Sistemul Garanţie-Depozit intră în consultare publică săptămâna viitoare
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.565
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.565

48
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
48

421
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
421

1.744
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.744

73
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
73

5.106
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.106

3.326
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.326

2.272
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.272

3.581
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.581

3.594
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.594

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.495
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.495

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132














Comentează