Guvernul minoritar de dreapta din Norvegia a anunţat luni că a căzut de acord să facă consumul de electricitate şi tarifele de transport aerian mai scumpe în 2016 pentru a fi ajutat să plătească pentru un aflux record de solicitanţi de azil, asigurându-şi de asemenea o majoritate în parlament pentru bugetul de stat pe anul viitor, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Coaliţia la putere din Partidul Conservator şi partenerul mai mic Partidul Progresului a obţinut sprijinul liberalilor de centru
şi creştin-democraţilor, au anunţat cele patru partide într-o conferinţă de presă comună.
Cheltuielile estimate din fondul suveran al ţării (alimentat cu bani din petrol n.r.) au rămas neschimbate la 195,2 miliarde de coroane norvegiene (22,53 miliarde dolari), comparativ cu propunerea guvernului în ultima luna, au adăugat partidele.
Un impozit pe tarifele de transport aerian, estimat să aducă 1,1 miliarde de coroane norvegiene, se numără printre noile măsuri, precum şi majorarea taxelor la energia electrică (aproximativ 890 milioane coroane), potrivit unor documente bugetare.
Acordul cere de asemenea companiilor de stat, inclusiv companiei de energie Statkraft şi operatorului feroviar NSB, să plătească suplimentar dividende pentru a contribui la fondul de cheltuielile publice.
Planul iniţial de buget al guvernului, publicat pe 7 octombrie, a fost modificat la 30 octombrie pentru a ţine seama de creşterea cererilor de azil şi de atunci a făcut obiectul unor negocieri pentru a fi convenit un acord final.
Ţara nordică cu 5,2 milioane de locuitori se aşteaptă ca numărul de sirieni, afgani şi alţii ce caută refugiu de conflicte să ajungă mai mult decât triplu în acest an la un record de 35.000, în timp ce Europa se luptă cu cea mai mare criză a migraţiei pe continent de la Al Doilea Război Mondial, notează Reuters.
Anul viitor, guvernul se aşteaptă la 30.000-50.000 de cereri de azil.
Norvegia crește taxele pentru a putea primi mai mulți refugiați
București
11°C
Articole Similare

186
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
186

2.032
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
2.032

6.176
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
6.176

3.863
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
3.863

3.674
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
3.674

1.596
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.596

11.193
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.193

3.918
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.918

5.082
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.082

4.507
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.507

4.375
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.375

5.185
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.185

3.110
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.110

















Comentează