O serie de noi măsuri pentru implementarea Programului Naţional de Cadastru sunt reglementate printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care a fost supus consultării publice, joi, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit MDRAP, acest proiect vizează modificarea Legii 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi a Legii 273/2006 privind finanţele publice locale şi reglementarea unor măsuri pentru implementarea Programului Naţional de Cadastru.
Proiectul prevede că trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al alteia de pe raza teritorială a judeţului se face la cererea consiliului local, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului sau municipiului în a cărui proprietate se află.
De asemenea, trecerea unui bun din domeniul public al unui judeţ în domeniul public al altui judeţ limitrof se face la cererea consiliului judeţean, prin hotărâre a consiliului judeţean al judeţului în a cărui proprietate se află. Prevederile se aplică în mod corespunzător şi trecerii de bunuri între domeniul public al municipiului Bucureşti şi domeniul public al judeţului Ilfov.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de OUG, s-a creat temeiul legal pentru ca Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) să poată transfera în bugetele autorităţilor publice locale bani pentru implementarea Programului Naţional de Cadastru şi, astfel, este necesară modificarea Legii 273 pentru ca unităţile administrativ-teritoriale să poată face rectificările primite cu destinaţie de la o agenţie (ANCPI) prin dispoziţie a primarului.
Acest proiect de OUG a fost elaborat având în vedere multitudinea de solicitări adresate MDRAP de unităţile administrativ-teritoriale privind situaţiile cu care se confruntă din punct de vedere al implementării proiectelor de investiţii şi prevederile limitative ale cadrului legal existent în ceea ce priveşte transferul de bunuri din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale între acestea şi sursele de finanţare limitate pentru actualul an bugetar.
De asemenea, a fost avută în vedere necesitatea implementării de urgenţă a Programului naţional de cadastru şi carte funciară, care trebuie finalizat la nivelul întregii ţări până în anul 2023, conform Hotărârii Guvernului 294/2015. AGERPRES
Noi măsuri pentru implementarea Programului Naţional de Cadastru, prevăzute într-un proiect de OUG
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1.091
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
1.091

1.216
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.216

943
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
943

700
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
700

1.729
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.729

1.292
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
1.292

4.092
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.092

2.368
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.368

48
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
48

29
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
29

1.057
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.057

1.449
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.449

42
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
42

















Comentează