Senatorul republican Tom Cotton a apreciat într-un articol de presă că sclavia în SUA a fost "un rău necesar", transmite Reuters potrivit Agerpres.
Într-un interviu publicat duminică de Arkansas Democrat-Gazette, din statul pe care îl reprezintă la Washington, Cotton a criticat iniţiativa ziarului New York Times de a plasa subiectul sclaviei în centrul cursurilor de istorie din şcolile americane. "Aşa cum au spus Părinţii Fondatori, a fost răul necesar pe care s-a clădit uniunea, dar uniunea s-a clădit, aşa cum a spus Lincoln, pentru a pune sclavia pe calea dispariţiei definitive", a explicat senatorul.
Cotton este considerat un posibil candidat la preşedinţia Statelor Unite în 2024. El a făcut observaţia citată în cadrul descrierii unui proiect de lege pe care intenţionează să îl introducă joi în Senat şi care prevede că programa pentru şcolile primare şi gimnaziale promovată de New York Times sub denumirea de Proiectul 1619 nu poate beneficia de fonduri din taxele federale.
Proiectul 1619, lansat anul trecut, la 400 de ani de la sosirea în America a primilor sclavi africani, consideră consecinţele sclaviei şi contribuţiile afro-americanilor esenţiale pentru istoria SUA.
"Trebuie să studiem istoria sclaviei şi rolul şi impactul acesteia asupra dezvoltării ţării noastre, fiindcă altfel nu ne putem înţelege ţara", a recunoscut Cotton. El a respins însă categoric prezentarea Americii drept "de la rădăcină, o ţară sistematic rasistă în esenţă şi irecuperabilă".
Senatorul a afirmat ulterior că materialele de presă în care i s-a atribuit afirmaţia că sclavia este un rău necesar sunt "definiţia ştirilor false" (fake news). "Eu am spus că 'Fondatorii au văzut sclavia ca pe un rău necesar' ", a insistat el pe Twitter.
Jurnalista Nikole Hannah-Jones, câştigătoare a premiului Pulitzer, i-a replicat în aceeaşi reţea socială reproducând citatul exact în formularea lui Cotton - "Aşa cum au spus..." - şi arătând că acel "aşa" exprimă acordul cu punctul de vedere respectiv.
Ziarul New York Times a fost criticat anul acesta pentru publicarea unui articol de opinie semnat de Cotton, care cerea intervenţia armată la protestele de stradă împotriva rasismului şi a violenţei poliţiei. Scandalul creat a dus la demisia editorului secţiunii respective din ziar.
Noi controverse în SUA - Un senator republican consideră sclavia 'un rău necesar'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.415
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
1.415

978
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
978

47
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
47

59
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
59

2.852
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.852

2.257
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.257

2.688
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.688

2.742
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.742

6.500
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.500

3.022
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.022

85
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
85

3.628
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.628

2.867
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.867
















Comentează