Nigeria a amânat cu o săptămână alegerile prezidenţiale şi legislative ce urmau să aibă loc sâmbătă, Comisia naţională electorală independentă (INEC) invocând în ultimul moment probleme logistice, relatează AFP preluată de Agerpres.
'Pentru a putea garanta alegeri libere, corecte şi credibile, organizarea scrutinului aşa cum era prevăzut nu este posibilă', a declarat preşedintele comisiei, Mahmood Yakubu, după o reuniune de urgenţă desfăşurată în cursul nopţii.
Amânarea a fost condamnată de principalele două partide, Congresul Progresiştilor (APC), aflat la putere, care a cerut comisiei să rămână 'imparţială', şi de Partidul Popular Democratic (PDP), de opoziţie, al cărui candidat prezidenţial, Abubakar Atiku, le-a cerut susţinătorilor săi 'să aibă răbdare' în faţa unei 'provocări'.
Alegerile prezidenţiale şi legislative urmează să aibă loc, aşadar, sâmbăta viitoare, pe 23 februarie, iar scrutinul pentru desemnarea guvernatorilor se va desfăşura pe 9 martie, fiind amânat cu o săptămână.
Preşedintele comisiei electorale nu a precizat care sunt problemele logistice invocate, însă trei centre ale INEC au fost incendiate în ţară, iar opoziţia a denunţat lipsa buletinelor de vot în numeroase state ale federaţiei.
Aproape 84 milioane de nigerieni erau aşteptaţi la cele aproximativ 120.000 de secţii de vot ce urmau să se deschidă la ora locală 08.00 (07.00 GMT) în toată ţara, pentru alegerea noului preşedinte şi a membrilor legislativului (360 de deputaţi şi 109 senatori).
În competiţia pentru postul de preşedinte se află un număr record de 73 de candidaţi, dintre care se disting actualul şef al statului, Muhammadu Buhari, din partea Congresului Progresiştilor, şi principalul său rival, fostul vicepreşedinte Atiku Abubakar, de la Partidul Popular Democratic.
Organizarea unor astfel de alegeri constituie o provocare de securitate şi logistică uriaşă pentru Nigeria, cea mai mare economie africană şi primul exportator de petrol de pe continent. Ţara se poate teme de noi violenţe, după ce campania a fost îndoliată de ciocniri între susţinători rivali şi de o busculadă în cursul unei reuniuni publice.
Nigeria a amânat cu o săptămână alegerile prezidenţiale şi legislative
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

9
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
9

16
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
16

473
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
473

16
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
16

68
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
68

1.923
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
1.923

1.469
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.469

2.793
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.793

98
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
98

9.908
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
9.908

4.620
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.620

986
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
986

1.501
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.501
















Comentează