Trei candidaţi s-au înscris în cursa internă a USR Bucureşti, pentru desemnarea unui candidat la Primăria Capitalei, aceştia fiind Nicuşor Dan, Dragoş Dragoteanu şi Mihnea Bărbulescu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Roxana Wring, preşedinte al organizaţiei.
Ea a menţionat că în prezent Biroul Municipal lucrează la elaborarea unui regulament în vederea desemnării candidatului, după ce duminică s-a încheiat termenul pentru înscrierea în competiţia internă.
"Biroul Municipal trebuie să elaboreze acest regulament. Cu siguranţă vor fi dezbateri, dar încă nu e nimic pus pe hârtie. Deîndată ce va fi pus pe hârtie, va fi făcut şi public. (...) Toate lucrurile acestea sunt în plină dezbatere în interiorul partidului, se discută care va fi cea mai bună metodă de a organiza aceste alegeri interne. (...) Se iau în considerare şi nişte alegeri de tip primaries, dar lucrurile nu sunt încă finalizate", a precizat ea.
Totodată, Wring şi-a reiterat convingerea că este preferabilă desemnarea unui candidat unic al Opoziţiei, stabilit în urma unor alegeri de tip primaries.
Nicuşor Dan este deputat independent, fost preşedinte al Uniunii Salvaţi România, clasat pe locul secund la alegerile precedente pentru Primăria Capitalei.
Dragoş Dragoteanu candidează de asemenea în cursa internă a USR pentru desemnarea candidatului la Primăria Sectorului 6, iar Mihnea Bărbulescu este membru al USR Sector 1.
Nicuşor Dan, Dragoş Dragoteanu şi Mihnea Bărbulescu, în cursa USR Bucureşti de desemnare a candidatului la Primăria Capitalei
Explorează subiectul
Articole Similare

1.172
SURSE Subalternii lui Negoiță în plină „spovedanie” în fața anchetatorilor DNA - Șefa lui Negoiță de la Direcția întreținere drumuri adusă la sediul Direcției
1.172

4.581
Ultimii pași pentru pornirea celei mai mari centrale pe gaz din România, unică în UE: Ilie Bolojan, întâlnire de urgență la Guvern
4.581

2.527
Dragoș Pîslaru pune presiune pe CCR privind pensiile magistraților: 'În acest moment 231 de milioane de euro din PNRR sunt pierdute. Vedem ce se întâmplă'
2.527

3.407
Victor Ponta îl atacă pe Ilie Bolojan: E o uriașă fraudă! Am dat toată țara pe mâna USR
3.407

2.386
Sindicatul din Guvern acuză: Reforma lui Bolojan se face prin forțarea Constituției și ocolirea Parlamentului
2.386

5.560
Un consilier al lui Bolojan spune că el a depus plângerea care a dus la perchezițiile DNA la Robert Negoiță: „Mă bucur că procurorii se mișcă, în sfârșit”
5.560

5.037
DNA, primele precizări după descinderile la Robert Negoiță: ce suspiciuni există în dosar
5.037

1.272
VIDEO Ciprian Ciucu infirmă zvonurile despre tăierile salariale la STB și trage un semnal de alarmă: "Lucrurile sunt aproape scăpate sub control"
1.272

2.271
Viorica Dăncilă, previziuni sumbre pentru 2026. Atac la coaliție: 'Nu există niciun fel de transparență'
2.271

4.741
PNRR contra Constituției? Derapajul prin care premierul Bolojan pune presiune pe Curtea Constituțională
4.741

5.731
Theodor Stolojan, atac frontal la Guvernul Bolojan: „Incompetentă sau corupție?”
5.731

6.574
SURSE Primăria Sectorului 3 călcată de DNA - Biroul și domiciliul primarului Negoiță percheziționate de DNA - Cazul este legat de posibile fapte de abuz privind construirea unui drum din bani publici în interesul familiei Negoiță
6.574

118
VIDEO Opoziția acuză Puterea de instaurarea dictaturii și a cenzurii
118
















Comentează