Atacantul brazilian Neymar nu a mai făcut deplasarea în Brazilia, aşa cum intenţiona iniţial, pentru a asista la funeraliile lui Pele, participând luni la antrenamentul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, scrie cotidianul L'Equipe.
Neymar, care avea o relaţie apropiată cu Pele, i-a cerut tatălui său, Neymar Santos, să-l reprezinte la acest priveghi la care a participat inclusiv preşedintele FIFA, Gianni Infantino, conform Agerpres.
Pe parcursul zilei de luni, mii de persoane au venit la stadionul echipei Santos FC pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Pele, în cadrul unui priveghi de 24 de ore. Sicriul cu trupul neînsufleţit al fotbalistului a fost adus de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo pentru a fi depus pe terenul stadionului pe care Pele şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei.
"Neymar nu va putea fi prezent la funeraliile lui Pele. Cu mare tristeţe, fiul meu mi-a cerut să vin aici în locul său", le-a declarat tatăl fotbalistului brazilian ziariştilor prezenţi la stadionul din Santos.
Priveghiul, care se va încheia marţi, va fi urmat de o procesiune pe străzile din Santos, oraş situat la 75 km sud-est de Sao Paulo, înaintea ceremoniei funerare la care vor lua parte doar membrii familiei lui Pele.
Cortegiul va trece în special pe la casa mamei fostului fotbalist, Dona Celeste, în vârstă de 100 de ani, care încă nu a aflat că fiul ei a murit, conform uneia dintre surorile defunctului, Maria Lucia do Nascimento.
Pele a încetat din viaţă pe 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani, într-un spital din Sao Paulo, unde era internat de o lună. Moartea fotbalistului de geniu a întristat lumea fotbalului şi a generat un val uriaş de condoleanţe.
Autorităţile braziliene au decretat trei zile de doliu naţional în memoria singurului fotbalist cu a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962, 1970),
Pele, care a înscris în cariera sa 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri disputate, a evoluat între 1956 şi 1977 la Santos FC, încheindu-şi cariera în Statele Unite, la New York Cosmos (1975-1977). El a îmbrăcat de 92 de ori tricoul selecţionatei Braziliei, pentru care a marcat 77 de goluri.
Neymar nu a mai făcut deplasarea în Brazilia pentru a asista la funeraliile lui Pele
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
2

15
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
15

17
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
17

55
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
55

18
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
18

57
'Mereu visezi la nopţi ca aceasta' - Reacția lui Valverde după meciul cu Manchester City
57

44
Echipa de fotbal feminin a Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în ţara natală
44

23
Procesul privind moartea legendarului Maradona, amânat până în aprilie
23

55
Arbeloa îl laudă pe Valverde după hat-trick-ul cu Manchester City: 'Reprezintă perfecțiunea Realului'
55

40
Iga Swiatek şi Elena Rîbakina s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells
40

132
Novak Djokovic, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells
132

158
Victorii pentru Real Madrid, PSG şi Bodo Glimt în Liga Campionilor
158

257
Florin Prunea comentează schimbările făcute de Mirel Rădoi la FCSB: Jucătorii nu puteau să stea în picioare
257

















Comentează