Ministerul Apărării Naţionale ar putea renunţa la administrarea staţiunii balneo-climaterice de la Bălţăteşti, situaţie în care aceasta ar ajunge în administrarea proprietarului, respectiv a Consiliului Judeţean Neamţ, potrivit preşedintelui CJ, Ionel Arsene, informează agerpres.ro.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor s-a întâlnit, joi, la Bălţăteşti, cu preşedintele CJ Neamţ, cu care a discutat această posibilitate.
Ionel Arsene a declarat că se are în vedere această măsură pentru a putea fi accesate fonduri europene.
"Luăm în calcul posibilitatea ca staţiunea Bălţăteşti să revină în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ pentru că intenţionăm să facem investiţii majore cu fonduri europene. Aceste aspecte vor fi discutate împreună cu Ministerul Apărării Naţionale în perioada următoare. Noi suntem deschişi în continuare la o colaborare cu Ministerul", a precizat Arsene.
Ministrul Apărării a afirmat că staţiunea Bălţăteşti este un loc foarte important pentru recuperarea militarilor români întorşi din teatrele de operaţii şi nu numai.
"Am venit să văd cum se desfăşoară activitatea aici şi să răspund la solicitarea pe care Consiliul Judeţean Neamţ a adresat-o Ministerului Apărării Naţionale, de întoarcere a staţiunii. Este o discuţie pe care o purtăm, vom analiza şi vom discuta fiecare punct din această solicitare. Important este că activitatea se desfăşoară în parametri normali, că echipa de la Bălţăteşti îşi face datoria aşa cum se cuvine. Am văzut capacităţi de recuperare pentru militarii români şi nu numai, pentru că staţiunea deserveşte şi personal civil. Niciodată nu vom fi închişi vreunei propuneri de a îmbunătăţi lucrurile şi de a obţine o bază de calitate pentru militarii noştri", a declarat Mihai Fifor.
Staţiunea de la Bălţăteşti este în proprietatea Consiliului Judeţean Neamţ, iar în 1993 a trecut în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. În anul 2010 a fost aprobată prelungirea perioadei de administrare până în anul 2050.
Sanatoriul staţiunii dispune de 500 locuri de cazare în cele 4 hoteluri, iar baza de tratament are 75 cabinete cu diverse proceduri. La Bălţăteşti lucrează doi medici, doi fiziokinetoterapeuţi, 19 asistenţi medicali, doi maseuri şi un registrator medical.
Începând cu 2010, Ministerul Apărării Naţionale a investit aici aproape 7 milioane de lei.
Sanatoriul este singura unitate sanitară din Ministerul Apărării Naţionale care asigură recuperarea militarilor, atât în activitate cât şi în rezervă şi retragere, precum şi a familiilor acestora, folosind factorul natural de cură, respectiv apa clorurosodică şi nămolul de sediment ca formă de tratament, potrivit reprezentanţilor staţiunii balneo-climaterice.
Neamţ: Ministerul Apărării ar putea renunţa la administrarea staţiunii balneo-climaterice de la Bălţăteşti
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.666
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.666

1.663
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.663

660
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
660

3.201
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.201

991
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
991

5.851
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.851

3.216
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.216

1.742
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.742

155
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
155

37
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
37

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.771
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.771

1.695
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.695
















Comentează