Un revoltător atac din interiorul PNL la adresa premierului Ilie Bolojan vine de la un primar liberal cu vechime, care acuză Guvernul că își bate joc de administrațiile locale și de cetățeni. Vladimir Petruț, primar PNL al orașului Cavnic, susține că măsurile impuse de Executiv sunt „aberante”, luate „fără cap” și fără consultare, cu efecte directe asupra oamenilor din teritoriu.
„Ne-au luat banii, ne-au blocat conturile, ne-au pus să dăm oameni afară”
Edilul afirmă că nemulțumirile sale nu sunt personale, ci reflectă frustrarea tuturor primarilor din România, puși în fața unor decizii luate peste noapte, fără explicații și fără dialog.
„Să vii să iei banii din bugetele locale fără să dai nicio explicație. Finanțele să ia banii. Cămătarii luau banii pe vremuri. Niciodată Guvernul nu lua banii, ci dădea”, a declarat Vladimir Petruț.
Primarul acuză că, după ce Guvernul a retras fonduri din bugetul local, administrația din Cavnic a ajuns să aibă conturile blocate, iar proiecte aflate în derulare au fost puse în pericol sau pierdute.
„Ne-au luat bani din buget. Mi-au luat în decembrie 156.000 de lei, bani cu care trebuia să plătesc contribuțiile. După aceea au venit și mi-au blocat conturile pentru că nu mi-am plătit contribuțiile. Îți iau banii noaptea ca hoții și apoi te execută”, a spus edilul la B1 Tv.
„Am redus personalul, am tăiat salarii. Ce să mai tai?”
Vladimir Petruț afirmă că primăria pe care o conduce a făcut deja concedieri și reduceri salariale drastice, înainte ca Guvernul să impună noi tăieri.
„În decembrie am dat 14 oameni afară și am redus salariile cu până la 40%. Tu vii acum și îmi spui să mai tai 10%? Sunt aberații fără precedent”, a spus primarul PNL.
Acesta atrage atenția că în orașele mici specialiștii sunt greu de găsit, iar concedierile forțate duc la blocaje administrative grave.
Impozite „imposibil de plătit”: exemplul mamei primarului
Primarul din Cavnic a oferit și un exemplu personal pentru a ilustra impactul social al măsurilor fiscale.
„Mama mea a muncit 40 de ani și are o pensie de 1.700 de lei. Are impozit de 750 de lei pentru un apartament de 52 de metri pătrați. A venit plângând la mine și m-a întrebat de unde să dea banii”, a spus Vladimir Petruț.
Edilul afirmă că, pentru prima dată în cariera sa, merge pe stradă și este huiduit și înjurat de oameni disperați.
„Bolojan nu vorbește cu nimeni. Decide singur”
Atacul devine direct la adresa liderului partidului și premierului.
„Ilie Bolojan nu răspunde, nu vorbește cu nimeni. Nu se sfătuiește cu nimeni din PNL. Toate deciziile sunt pe persoană fizică. Am vorbit cu alți primari PNL, toți spun același lucru: nu ne ascultă”, a declarat Petruț.
„Au oamenii dreptul la viață?”
Într-un mesaj dur transmis public, primarul l-a acuzat pe premier că pune în pericol viața cetățenilor, după reducerea drastică a fondurilor pentru autoritățile locale.
„A nins în Cavnic peste un metru. Ne-ai redus cotele defalcate cu 40%. Cum asigur eu deszăpezirea? Utilajele nu mai fac față. Te întreb: acești oameni au dreptul la viață sau nu?”, a transmis Vladimir Petruț.





























Comentează