Selecţionata Namibiei şi-a asigurat prezenţa la Cupa Mondială de rugby, ediţia 2023, după ce a reuşit să învingă cu scorul de 36-0 reprezentativa Kenyei, în finala turneului african de calificare, disputată duminică la Aix-en-Provence (Franţa), potrivit Agerpres.
Namibia a participat la ultimele ediţii ale Mondialului de rugby (1999, 2003, 2007, 2011, 2015 şi 2019), iar această nouă calificare îi confirmă statutul de a doua forţă a sportului cu balonul oval de pe continentul african, după Africa de Sud.
La Cupa Mondială de anul viitor, care va avea loc în Franţa, în perioada 8 septembrie - 21 octombrie 2023, rugbyştii namibieni, aflaţi pe locul 24 în clasamentul mondial, vor evolua în Grupa A, alături de Noua Zeelandă, triplă campioană a lumii, Franţa, ţara gazdă, Italia şi Uruguay.
Echipa Namibiei este antrenată începând de anul trecut de sud-africanul Allister Coetzee.

Comentează