În Centrul Spațial Kennedy al NASA, o agitație controlată și meticuloasă prevestește un moment de referință. Acolo, echipele lucrează neîncetat la pregătirile pentru lansarea cu echipaj uman a rachetei SLS și a capsulei spațiale Orion, un eveniment programat chiar pentru miercuri, 1 aprilie.
Pregătiri finale pe rampa 39B și izolarea echipajului
După ce au fost transportate pe 20 martie către rampa de lansare 39B cu ajutorul lansatorului mobil, echipele au început procesul complex de fixare a rachetei, a navei spațiale și a platformei de lansare de infrastructura rampei. Această etapă este crucială pentru a asigura alimentarea electrică constantă și o comunicare fluidă atât cu personalul de la sol, cât și cu cei care operează direct pe rachetă.
Parte a acestor pregătiri esențiale, coșurile de evacuare de urgență au fost conectate la lansatorul mobil, iar brațul de acces al echipajului a fost de asemenea desfășurat, permițând accesul personalului către camera sterilă, punctul de intrare în capsula Orion. Zilele premergătoare lansării sunt dedicate unor teste inginerești specifice. Acestea includ verificări ale conectivității munițiilor la sistemul de oprire a zborului, teste de radiofrecvență pentru treapta centrală și capsula Orion, precum și o serie de ultime inspecții ale rachetei și navei spațiale, totul înainte de a începe numărătoarea inversă finală.
Între timp, cei patru membri ai echipajului Artemis II – astronauții NASA Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, alături de astronautul Agenției Spațiale Canadiene (ASC) Jeremy Hansen – au intrat în perioada de carantină pe 18 martie. Antrenamentele lor continuă la Centrul Spațial Johnson al NASA din Houston, unde revizuiesc procedurile și planurile pentru misiunea estimată să dureze aproximativ zece zile. Echipajul este pregătit să zboare spre Florida vineri, 27 martie, pentru a-și petrece restul perioadei de carantină la Centrul Spațial Kennedy.
De ce este racheta SLS portocalie?
Această viitoare lansare aduce în prim-plan o întrebare pe care mulți și-o pun, privind nu doar SLS, ci și alte vehicule spațiale: de ce o rachetă precum SLS este portocalie, în timp ce altele sunt vopsite în alb? Răspunsul rezidă în echilibrul delicat dintre inginerie și fizică. Pentru a generar propulsia necesară, rezervorul enorm al rachetei SLS este umplut cu doi combustibili criogenici: oxigen lichid și hidrogen lichid. Datorită prezenței acestor două tipuri de combustibil, rezervorul are nevoie de o izolație termică specială, aplicată prin pulverizare.
Această nuanță portocalie pe care o observăm este, de fapt, culoarea naturală a acestui material izolant. Racheta SLS nu este singurul exemplu. Rezervoarele lansatorului greu Delta IV Heavy, de la United Launch Alliance (ULA), sunt la rândul lor portocalii, la fel cum erau și rezervoarele externe de combustibil care propulsau în trecut navetele spațiale americane.
Este interesant de notat că primele două zboruri ale navetei, STS-1 și STS-2, din 1981, au prezentat rezervoare vopsite în alb. Motivul principal era protejarea navetelor de razele ultraviolete în timpul staționării pe rampa de lansare. Însă, inginerii au stabilit ulterior că această protecție suplimentară nu era absolut necesară, iar renunțarea la vopsea a eliberat 272 de kilograme din masa totală a rachetei.
Iată, așadar, de ce nu se mai adaugă vopsea pe acest tip de rezervor: vopseaua adaugă masă, iar cu cât masa este mai mare, cu atât este nevoie de mai mult combustibil pentru a o ridica. Dacă această greutate suplimentară nu este indispensabilă, atunci este de preferat să fie eliminată.
Avantajele termice ale albului și excepția rachetelor negre
Dar dacă reducerea masei este atât de importantă, de ce majoritatea celorlalte rachete continuă să fie vopsite în alb? Putem adresa aceeași întrebare și în cazul avioanelor: de ce nu se păstrează pur și simplu strălucirea cromului metalului de dedesubt, în loc să fie vopsite? Se pare că eliminarea stratului de vopsea nu reprezintă un plan de economie pe termen lung în toate situațiile. Motivul principal este unul termodinamic: albul rămâne culoarea care absoarbe cel mai puțin lumina și, implicit, căldura razelor solare.
Această proprietate ajută la minimizarea încălzirii atât a cabinei, cât și a rezervoarelor. Rachetele, la fel ca avioanele, rămân adesea expuse în exterior, uneori zile întregi înainte de lansare, iar stratul de vopsea le protejează eficient împotriva coroziunii cauzate de elementele naturii. În cele din urmă, vopseaua albă are un avantaj practic major: facilitează mult identificarea rapidă a anomaliilor, cum ar fi loviturile sau scurgerile.
Prin urmare, pentru anumite tipuri de rachete, este preferabil să se adauge o mică greutate suplimentară prin vopsire, pentru a asigura că acestea vor funcționa corect și vor zbura în siguranță.
Cu toate acestea, vopseaua nu este neapărat un „lux” pe care și-l pot permite toate companiile de lansatoare mici. Racheta Electron de la Rocket Lab servește drept un bun exemplu. Fabricată din fibre de carbon, această rachetă are o culoare neagră distinctivă. Această alegere nu este lipsită de consecințe.
Chiar înainte de lansare, diferența extremă dintre temperatura exterioară și temperaturile criogenice ale combustibililor săi – -253°C pentru hidrogenul lichid și -183°C pentru oxigenul lichid – duce la formarea gheții în jurul rezervoarelor, ceea ce albește ușor lansatorul. Totuși, această gheață are tendința de a se desprinde în timpul lansării.
Comentează