Preşedinţii armean, Serge Sarkissian, şi azer, Ilham Aliev, s-au angajat luni să respecte încetarea focului în regiunea disputată Nagorno-Karabah şi să reia negocierile, aflate în punct mort de ani de zile, asupra soluţionării acestui conflict teritorial, informează AFP şi Reuters.
După o întâlnire luni seară la Viena sub egida OSCE, cei doi preşedinţi au afirmat într-un comunicat comun "angajamentul lor faţă de încetarea focului şi soluţionarea paşnică a conflictului", în timp ce confruntări mortale au avut loc în aprilie, stabilind de asemenea o viitoare reuniune în iunie pentru a relua negocierile.
"Preşedinţii au convenit asupra unui nou ciclu de negocieri, care vor avea loc în iunie într-un loc stabilit de comun acord, privind o soluţionare globală" a litigiului, potrivit comunicatului.
Baku şi Erevan au convenit de asemenea asupra instituirii unui mecanism de observare şi investigare legat de încetarea focului sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi asupra reluării activităţii pentru schimbul de date cu privire la persoanele date dispărute în conflict.
Preşedinţii Armeniei şi Azerbaidjanului s-au întâlnit în timpul serii într-un hotel din Viena, în prezenţa ministrului rus de externe Serghei Lavrov, a secretarului de stat american John Kerry şi secretarului de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Désir.
Aceasta a fost prima întâlnire între cei doi şefi de stat după ce conflictul din Nagorno-Karabah, vechi de un sfert de secol, a fost marcat de o reizbucnire a violenţei ce a făcut cel puţin 110 morţi în aprilie, civili şi militari din aceste două foste republici sovietice din sudul Caucazului.
Luptele din aprilie au fost cele mai grave după o primă încetare a focului încheiată în 1994, după un război ce a făcut 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi, în principal azeri, notează France Presse.
Potrivit ministrului rus de externe Serghei Lavrov, citat de Reuters, există o dorinţă de ambele părţi pentru un compromis şi Rusia este gata să facă tot posibilul pentru a contribui la un acord mai satisfăcător.
Biroul lui Sarkissian a confirmat detaliile comunicatului, declarând că s-a ajuns la un acord pentru intensificarea monitorizării punerii în aplicare a încetării focului existente şi luarea de măsuri pentru reluarea discuţiilor în vederea găsirii unei soluţii mai permanente.AGERPRES
Nagorno-Karabah: Baku şi Erevan se angajează să respecte încetarea focului şi să reia negocierile
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

18
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
18

409
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
409

19
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
19

720
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
720

34
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
34

1.502
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
1.502

90
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
90

610
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
610

774
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
774

1.214
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.214

1.751
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.751

751
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
751

1.115
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.115
















Comentează