Patrimoniul evreiesc din Timişoara, cultura şi personalităţile acestei comunităţi care au contribuit la modernizarea oraşului, dar şi tradiţiile culinare specifice vor fi promovate prin tururi ghidate online, în cadrul Muzeului Virtual al Evreilor "Prim Rabin Dr. Ernest Neumann", care va fi lansat pe 1 iunie, conform agerpres.
Primăria Timişoara a implementat, în ultimii trei ani, proiectul REDISCOVER, cu finanţare europeană, dedicat redescoperirii şi valorificării patrimoniului evreiesc mai puţin cunoscut, din regiunea dunăreană.
Managerul de proiect, Floriana Ştefan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că site-ul dedicat muzeului virtual se doreşte a fi "o sursă digitală pentru toate aspectele legate de istoria şi patrimoniul cultural al evreilor din Timişoara, cu diverse secţiuni, despre istoria comunităţii, contribuţia acesteia la dezvoltarea economică şi culturală a oraşului, personalităţi marcante, religie şi obiecte de cult, patrimoniul cultural tangibil şi cel intangibil, materiale video şi audio, precum şi informaţii despre activităţile desfăşurate de comunitatea evreilor din Timişoara".
Materialele au fost puse la dispoziţia primăriei, cu titlu gratuit, de fiica fostului prim rabin al Timişoarei, Georgeta Neumann Herzfeld, şi de comunitatea evreilor din municipiu.
Un alt produs turistic pilot al proiectului este "HerStory" - Timişoara evreiască din perspectivă feminină, material pus la dispoziţia ghizilor turistici locali.
Pe parcursul proiectului au fost implementate diverse activităţi de promovare a patrimoniului cultural evreiesc local, precum inventarierea respectivului patrimoniul, organizarea unui tur pilot al patrimoniului cultural evreiesc pentru ghizii turistici locali, realizarea unui clip de promovare a primului Festival Evreiesc local, "Shalom Ierusalim" (2019), organizarea a patru expoziţii despre personalităţile evreieşti locale, sărbătorile din calendarul ebraic, opera arhitecţilor evrei Lipot Baumhorn şi Henrik Telkes, tipărirea unor broşuri despre patrimoniul evreiesc local.
Preşedinta Comunităţii Evreilor Timişoara, Luciana Friedmann, a punctat faptul că muzeul virtual completează un gol al comunităţii.
"Noi nu aveam un mijloc virtual de a prezenta toate aceste valori evreieşti, sub acest bogat site, unde foarte mulţi oameni din România şi din străinătate au colaborat. Sunt persoane din Israel, Germania, Austria, Australia, SUA, care şi-au adus mici contribuţii, amintiri, poveşti de familie, poveşti de viaţă din timpul Holocaustului. Veţi găsi sute de personalităţi care au marcat istoria acestei comunităţi încă din secolul XVII, când au fost primii evrei în Timişoara. Pe de altă parte, este o posibilitate pentru comunitatea noastră de a se face cunoscută în formula în care este astăzi, mult împuţinată numeric (aproximativ 600 de persoane - n.r.)", a menţionat Luciana Friedmann.
Proiectul REDISCOVER a gândit trei circuite turistice, în cartierele Cetate, Fabric şi Iosefin, unde se regăseşte cea mai importantă moştenire a comunităţii evreieşti din Timişoara.
Muzeul Virtual al Evreilor din Timişoara 'Prim Rabin Dr. Ernest Neumann' se va deschide pe 1 iunie
București
4°C
Articole Similare

1.206
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
1.206

32
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
32

3.711
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
3.711

2.299
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.299

25
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
25

62
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
62

25
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
25

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

17
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
17

7
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
7

16
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
16

20
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
20

12
O femeie din localitatea Volendam păstrează vie tradiţia costumului tradiţional olandez
12
















Comentează