Muzeul Județean 'Ștefan cel Mare' din Vaslui marchează Ziua Dezrobirii Romilor

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 20-02-2026 15:22

Article thumbnail

Sursă foto: estnews.ro

Ziua Dezrobirii Romilor a fost marcată, vineri, printr-un simpozion organizat de Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui, în parteneriat cu Partida Romilor - Pro Europa, filiala Vaslui.

Evenimentul a reunit autorităţi locale şi judeţene, membri ai comunităţii rome, cadre didactice şi elevi din Vaslui, potrivit Agerpres.

"Marcăm astăzi un act de dreptate istorică, dar şi o datorie morală. Dezrobirea romilor a însemnat câştigarea libertăţii, iar astăzi libertatea trebuie dublată de responsabilitate, educaţie şi implicare activă în comunitate. Consiliul Judeţean Vaslui susţine proiectele care promovează incluziunea şi egalitatea de şanse", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Ciprian Trifan.

Organizatorii au evidenţiat progresele realizate în ceea ce priveşte integrarea romilor la nivel judeţean, subliniind că elevii de etnie romă sunt incluşi în învăţământul de masă, iar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean există un inspector care gestionează problematica romilor. De asemenea, în numeroase comunităţi activează mediatori sanitari şi şcolari, care contribuie la reducerea decalajelor sociale şi la creşterea accesului populaţiei rome la educaţie şi servicii medico-sociale.

Pe data de 20 februarie este sărbătorită Ziua Naţională de Comemorare a Dezrobirii Romilor din Ţările Române, moment de la care se împlinesc, anul acesta, 170 de ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri