Muzeul de Istorie din Ruse reprezintă oficial Bulgaria în cadrul rutei culturale a Consiliului Europei "Ruta Dunăreană în Epoca Fierului". Aceasta reuneşte 30 de membri din şapte ţări situate de-a lungul fluviului Dunărea. Ruta culturală se concentrează pe popularizarea, prezentarea, studierea şi dezvoltarea durabilă a patrimoniului din Epoca Fierului aflat în regiunea Dunării, a precizat luni instituţia culturală, potrivit Agerpre.s
Bulgaria a fost inclusă în patru rute din totalul de 48 care au fost certificate. O altă rută culturală la care participă muzeul este "Împăraţii Romani şi Ruta Dunăreană a Vinului".
"Rutele culturale europene sunt un fenomen paneuropean care nu are corespondent în lume. Prin intermediul culturii, ele aduc împreună ţări care nu au fost întotdeauna prietene, dar arată cum pot avea un trecut comun care este important pentru viitorul lor. Epoca Fierului este reprezentată de subiectul tracilor, care este cunoscut multora. Cu toate acestea, triburile tracice sunt cunoscute mai ales în Balcani, însă Epoca Fierului este comună pentru întregul continent", a precizat muzeul.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.
Muzeul de Istorie din Ruse reprezintă Bulgaria în cadrul Rutei Dunărene în Epoca Fierului
București
5°C
Articole Similare

14
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
14

19
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
19

583
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
583

81
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
81

479
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
479

1.355
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.355

80
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
80

2.293
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.293

4.800
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.800

2.185
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.185

2.470
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.470

1.535
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.535

2.403
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.403
















Comentează