Musicalul original francez "Notre-Dame de Paris" ajunge în premieră la Bucureşti, la Romexpo, cu o serie de şase reprezentaţii în perioada 15 - 20 ianuarie.
Prima reprezentaţie este programată joi, de la ora 20:00, în Pavilionul Romexpo; apoi pe 16 ianuarie, de la ora 20:00; pe 17 ianuarie, ora 20:00; două reprezentaţii pe 18 ianuarie, de la orele 15:00 şi 20:00; şi ultima reprezentaţie programată la Bucureşti - 19 ianuarie, ora 20:00.
Producţia impresionează printr-o echipă de peste 70 de persoane, incluzând artişti, dansatori, acrobaţi şi o echipă tehnică excepţională, precum şi o logistică amplă, cu aproximativ 200 de tone de decoruri.
Spectacolul, regizat şi coregrafiat de Gilles Maheu, aduce pe scenă unii dintre cei mai buni artişti şi dansatori. Hiba Tawaji, o stea în ascensiune din Liban, a fost invitată special pentru a o interpreta pe Esmeralda la premiera din Paris. Ca finalistă a ediţiei franceze a emisiunii The Voice, Hiba a obţinut deja un succes remarcabil cu două albume solo extrem de apreciate. Angelo Del Vecchio, cunoscut pentru interpretările sale ale rolului Quasimodo în limba engleză şi italiană, revine în rolul clasicului Cocoşat. Rolul emblematic al lui Frollo a fost adus la viaţă de legendarul Daniel Lavoie la Palais des Congres din Paris, un fenomen pop canadian renumit pentru interpretarea sa originală.
Publicul român va avea ocazia să se bucure de melodiile celebre "Belle", "Danse mon Esmeralda" şi "Le temps des cathédrales", în reprezentaţii ce vor fi interpretate în limba franceză.
"Notre Dame de Paris" este un musical legendar franco-canadian creat de Riccardo Cocciante şi Luc Plamondon, inspirat de romanul clasic al lui Victor Hugo. De la premiera sa la Paris în 1998, spectacolul a captivat peste 12 milioane de spectatori din întreaga lume. De-a lungul unei istorii de peste 20 de ani, musicalul a vândut peste 11 milioane de CD-uri şi DVD-uri şi a fost jucat de peste 5.000 de ori în 20 de ţări. Spectacolul a fost tradus în nouă limbi.
În februarie 2016 a fost anunţată relansarea versiunii originale a musicalului de către creatorii săi, iar premiera mondială a avut loc mai târziu, în acelaşi an, la Palais des Congres din Paris, bucurându-se de un succes extraordinar. Reprezentaţiile s-au desfăşurat timp de opt săptămâni consecutive, iar biletele au fost epuizate cu luni înainte.




























Comentează